Al doilea an de pandemie a fost unul interesant și cel puțin la fel de plin și pentru industria producătoare de telefoane mobile. De-a lungul ultimelor luni, am fost martorii mai multor surprize în domeniul tehnologic și am urmărit, entuziasmați, o mulțime de lansări de smartphone-uri cu specificații îndrăznețe.
Chiar dacă întreaga planetă s-a confruntat cu o criză de cipuri, care a întârziat sau chiar amânat apariția pe piață a anumitor modele de telefoane, nu putem spune că 2021 n-a fost, pe cât de ciudat, pe atât de plin de evenimente din domeniul tehnologic.
Așa că ne-am gândit să recapitulăm cele mai importante momente ale anului pe care tocmai ne pregătim să-l încheiem. Iată cele mai interesante evenimente care și-au pus amprenta pe ultimele 12 luni, în materie de telefoane.
În ianuarie, LG anunța lansarea unui telefon rulabil
2021 a început cu o premieră. CES (Consumer Electronics Show), adică cea mai importantă expoziție de electronice din lume, care are loc în mod obișnuit în Las Vegas, a fost organizată online, pentru prima dată în istorie. În cadrul evenimentului, LG avea să anunțe că lansează un telefon îndrăzneț, LG Rollable.
Smartphone-ul rulabil n-a mai apucat să fie prezentat, pentru că producătorul a dat o veste surprinzătoare, la câteva luni distanță. LG anunța, la începutul lui aprilie, că nu va mai produce telefoane.
Samsung n-a ratat lansarea seriei S21
La finalul lui ianuarie, ne-am bucurat împreună de prezentarea unei noi serii de telefoane Samsung, care, așa cum probabil știi deja, s-a dovedit a fi un real succes pentru compania coreeană. Galaxy S21, Galaxy S21 Plus și Galaxy S21 Ultra aveau să cucerească atunci pasionații de telefoane cu Android cu specificațiile lor de top.
În februarie, Samsung lansa un telefon cu o baterie uriașă
Fanii Samsung s-au bucurat să afle, în luna februarie, că urmează să poată cumpăra de la producătorul lor preferat unul dintre cele mai bune telefoane din punct de vedere al bateriei. Vorbim de modelul Galaxy M12, care vine cu un acumulator cu o capacitate mai mult decât generoasă, de 5.000 mAh.
Martie, o lună aglomerată
Cei de la Xiaomi nu s-au lăsat mai prejos nici de această dată și au lansat modelul Mi 11 Pro la mai puțin de două luni distanță, adică în martie 2021, intrând pe piața telefoanelor cu un adevărat rival al modelului Galaxy S21 de la Samsung.
Tot în martie vedeam și lansarea lui Oppo Find X3, dar și pe cea a modelelor ceva mai ieftine, dar cu specificații excelente, Samsung A52 și Samsung A72.
Martie ne-a mai adus și modelul OnePlus 9, un telefon foarte bun, la un preț cel puțin avantajos pentru ce știe să facă, dar și telefonul de gaming ASUS ROG 5.
Aprilie, revendicat de Apple
Dacă primele luni din 2021 au fost „acaparate” de către ceilalți producători de telefoane, în luna aprilie a venit rândul lui Apple să-și ia revanșa. Gigantul american anunța atunci lansarea lui iOS 15, sistemul de operare care urma să permită localizarea telefonului chiar dacă acesta este închis, a rămas fără baterie sau a fost resetat din fabrică prin funcția Find My, dar și multe alte upgrade-uri.
Tot în aprilie, Apple adăuga seriei iPhone 12 modelul mov, care a făcut furori în rândul fanilor brandului.
Vara a venit cu multe zvonuri, dar și cu vești interesante
Începutul verii a fost condimentat cu primele zvonuri despre cum ar putea arăta și ce specificații ar urma să aibă iPhone 13.
Leakerii nu s-au mulțumit cu puțin și au aruncat un ochi și în „ograda vecinilor” de la Samsung, de unde s-au întors cu vești proaspete despre Galaxy Z Flip 3 și Galaxy Z Fold 3, pe care aveam să le vedem lansate ceva mai târziu. Zvonurile s-au dovedit a fi reale, pentru că în august, în cadrul evenimentului Samsung Unpacked, producătorul avea să confirme lansarea celor două modele pliabile.
Chiar și așa, sezonul estival nu avea să se încheie cu vești grozave pentru coreeni, pentru că Samsung urma să piardă locul întâi în topul celor mai mari producători de telefoane din lume. Pentru prima dată, Xiaomi „lua aurul” la acest capitol.
Tot în vară am fost martorii relansării modelului Nokia 6310, care cândva era un telefon emblematic. Varianta 2021 a acestui dispozitiv e una cel puțin interesantă, cu specificații care ar putea mulțumi un utilizator obișnuit de smartphone.
Toamna ne-a adus și mai multe surprize
Xiaomi a venit cu și mai multe inovații în ultima parte a acestui an. Producătorul chinez anunța cu entuziasm lansarea modelelor Xiaomi 11T și Xiaomi T11 Pro, un telefon care poate fi reîncărcat de la 0% la 100% în doar 17 minute sau de la 0% la 72% în 10 minute la 120W.
În paralel, Google avea să lanseze modelele Pixel 6 și Pixel 6 Pro, care veneau cu un upgrade remarcabil pe partea de camere, față de variantele precedente.
Probabil cel mai așteptat eveniment din industria smartphone-urilor, lansarea modelelor iPhone 13, 13 mini, 13 Pro și 13 Pro Max, a acaparat finalul lunii septembrie.
Și, din nou, clasamentul mondial al celor mai bune vânzări din domeniul telefoanelor mobile avea să fie răsturnat, Samsung urcând pe locul întâi, urmat de Apple. „Bronzul” îi revenea lui Xiaomi.
Finalul de an, ușor descurajant pentru giganții domeniului
În sfârșit, noiembrie a venit cu zvonuri din ce în ce mai detaliate despre cum va arăta seria Samsung Galaxy S22.
La începutul acestei luni aflam cu uimire că, pentru prima dată în istorie, Apple oprea producția de iPhone 13 din aceeași cauză care a întârziat și multe alte domenii tehnologice, precum industria producătoare de mașini electrice - criza mondială de cipuri. Au urmat veștile proaste și de la Samsung, care avertiza că e posibil să întârzie lansarea seriei S22, cea care, în mod normal, ar fi trebuit să apară în a doua lună a anului viitor.
2021 a fost, așadar, un an tumultos, dar interesant, plin de inovații și provocări. Care este, din punctul tău de vedere, cel mai important eveniment care a marcat ultimele luni, în materie de tehnologie?
Lasă-ne mai jos un comentariu, ne-ar plăcea să știm părerea ta! 🤗