Așa cum te anunțam la începutul lunii mai, te vei putea conecta la WhatsApp Web fără telefon, iar acum această funcție e mai aproape ca niciodată! Și asta nu e tot! Platforma testează și funcția care ar face posibilă utilizarea simultană a aplicației de chat pe maximum patru dispozitive chiar și atunci când telefonul este complet descărcat sau fără acces la internet.
Dacă WhatsApp este aplicația pe care o folosești pentru a rămâne conectat cu prietenii sau colegii de serviciu, s-ar putea să te mai intereseze și:
- Cum să suni pe WhatsApp Web de pe Windows sau Mac?
- 6 funcții ascunse ale WhatsApp de care nu știai
- Cum să-ți trimiți singur mesaje pe WhatsApp?
- Cum să trimiți mesaje pe WhatsApp fără să salvezi numărul în telefon?
Fiecare dintre aceste maximum patru dispozitive se va putea conecta la WhatsApp individual, fără a mai fi nevoie să îți ții telefonul deschis sau aproape, cum se întâmplă acum. Totuși, pentru logarea inițială pe contul tău de WhatsApp pe laptop, tabletă sau PC vei avea nevoie, în continuare, de telefon, pentru validare.
Imediat după aceea, nu va mai fi nevoie de smartphone pentru a trimite mesaje, efectua sau primi apeluri vocale ori video. Totuși, dacă nu vei mai folosi telefonul timp de 14 zile, adică dacă acesta va fi închis sau nu vei avea acces la internet de pe el, dispozitivele asociate se vor deconecta automat de la contul de WhatsApp, din motive de securitate.
Momentan, pentru a lega și alte dispozitive de contul deschis de pe telefon, WhatsApp folosește smartphone-ul ca sursă principală care poate cripta mesajele sau iniția apelurile. Dispozitivele la care te-ai putea conecta (laptop, tabletă sau PC) mențin o conexiune sigură prin intermediul telefonului și pur și simplu reflectă conținutul acestuia pe propria interfață UI.
Asta înseamnă, totuși, că fiabilitatea aplicației de chat este, deocamdată, una redusă. Fără telefon, WhatsApp-ul nu poate fi accesat de pe niciun alt dispozitiv, însă această situație e pe cale să devină istorie.
Totuși, chiar dacă funcția va fi disponibilă cât de curând pentru toată lumea, momentan fiind în faza de testare, e important să reții că, în aceste condiții, activarea autentificării în doi pași devine obligatorie chiar și pentru această aplicație, dacă vrei ca discuțiile pe care le porți să rămână confidențiale, mai ales dacă te conectezi la WhatsApp Web de pe calculatorul de la muncă.
Dacă vrei să testezi varianta beta de multi-device pe WhatsApp, intră aici și urmează instrucțiunile oferite de platformă.