Apărută în 2009, aplicația WhatsApp este cea mai populară dintre toate serviciile de mesagerie din lume, având peste 2 miliarde de utilizatori pe tot globul. Platforma, nu demult cumpărată de Facebook, a integrat de-a lungul anilor tot felul de instrumente și funcții, multe dintre ele nefiind, însă, suficient de cunoscute de publicul larg.
Așa că ne-am gândit să ți le prezentăm pe cele mai interesante dintre ele, care s-ar putea să-ți facă experiența cu WhatsApp una nu doar mai plăcută, dar și mai eficientă. Iată ce poți face în „spatele” acestei aplicații.
Cum scrii cu bold, italic sau tăiat pe WhatsApp?
Dacă vrei să scrii unul sau mai multe cuvinte în interiorul unui mesaj instantaneu pe WhatsApp cu bold, italic sau tăiat, tot ce vei avea de făcut va fi să pui la început un simbol aferent fiecărei formatări în parte. Mai exact, poți scrie:
- îngroșat - folosind simbolul „*” înainte și după cuvântul sau grupul de cuvinte ales (exemplu - *FLIP* = FLIP)
- cursiv - folosind simbolul „_” înainte și după cuvântul sau grupul de cuvinte ales (exemplu - _FLIP_ = FLIP)
- tăiat - folosind simbolul „~” înainte și după cuvântul sau grupul de cuvinte ales.
Cum salvezi un mesaj în WhatsApp?
Ai primit pe WhatsApp o adresă la care ți-ai propus să ajungi mai târziu, dar discuția a continuat și te gândești că ai putea rătăci mesajul care te interesează? Vrei să păstrezi în telefon o anumită imagine, de care ai nevoie foarte des (așa cum ar putea fi harta metroului)?
Pentru a trece un mesaj la favorite (starred messages) nu va trebui decât să ții apăsat pe el, ca mai apoi să selectezi din partea de sus a paginii simbolul steluță. Această acțiune va transfera textul, poza sau documentul ales în categoria Starred messages, pe care o găsești din pagina principală a WhatsApp, selectând meniul cu trei puncte din dreapta, sus.
Cum afli când sau dacă un mesaj trimis pe WhatsApp a fost citit?
Ai trimis un mesaj pe WhatsApp și nu știi dacă acesta a fost sau nu citit? Poți verifica asta dacă ții apăsat pe respectivul mesaj și apeși pe simbolul „i” de la info, din meniul care va apărea sus. Poți face asta chiar și în chaturile cu persoanele care au ales să dezactiveze funcția care arăta când au fost ultima dată online.
Cum să NU salvezi pozele și clipurile primite pe WhatsApp în telefon?
Galeria ta e plină de meme, poze pe care nu ai vrea să le păstrezi sau clipuri care îți ocupă o mare parte din memoria telefonului? Poți dezactiva funcția de salvare a conținutului media din WhatsApp intrând în meniul aplicației și urmând pașii de mai jos:
- Setări (Settings) - Chaturi (Chats) - Vizibilitate media (Media visibility) - dezactivare buton
Cum poți folosi notificări personalizate în WhatsApp?
Vrei să citești în timp util mesajele primite de la colegii de muncă sau de la cel mai bun prieten, dar vrei să ignori celelalte chaturi? Nimic mai simplu, intră în meniul fiecărui contact în parte și alege un ton de notificare personalizat.
Ține apăsat lung pe contactul căruia vrei să îi pui un ton de notificare aparte, apoi apasă pe cele trei puncte din dreapta sus. Alege Vezi contact (View contact). Se va deschide un nou meniu, de unde poți selecta notificări speciale, care, eventual să aibă și un tip de vibrație aparte.
Cum poți trimite mesaje temporare pe WhatsApp?
Prin aceiași pași descriși mai sus, vei ajunge în meniul pe care îl poți personaliza cu fiecare contact în parte. De aici poți trimite mesaje care se vor „autodistruge” în 7 zile de la data trimiterii. Poți face asta activând funcția Disappearing messages. Ține cont, însă, că cei cărora le trimiți mesaje de acest fel le pot păstra în continuare, așa că nu te baza prea mult pe faptul că acea conversație nu mai există după ce va fi trecut o săptămână.
Tu știai de aceste funcții ascunse ale WhatsApp? Pe care dintre ele le foloseai deja?