La fel ca laptopurile, desktopurile sau orice alt dispozitiv cu acces la internet, și telefoanele noastre sunt vulnerabile în fața virușilor. Din păcate, smartphone-urile care ne sunt atât de utile zi de zi pot fi victime ale atacurilor de tip malware, prin intermediul unor programe spyware, adware sau ransomware, pe care e posibil să le descarci, fără să-ți dai seama, în memoria dispozitivului.
Și tocmai pentru că, de cele mai multe ori, malware-ul se „ascunde” în spatele aplicațiilor pe care ai putea fi tentat să le downloadezi, devine aproape imposibil să-ți dai seama că smartphone-ul tău a fost virusat. Sunt, totuși, câteva semne care ți-ar putea da de gândit în acest sens.
Despre acestea, dar și despre metodele prin care poți evita expunerea în fața virușilor pe telefon, îți vom spune mai multe în acest material.
Iată ce informații ți-am pregătit în rândurile de mai jos:
Situațiile descrise în continuare ar putea fi semne care îți arată că telefonul tău a fost virusat.
Telefonul tău afișează anunțuri pop-up de care nu poți scăpa
În situația în care, atunci când deschizi o anumită aplicație, ecranul telefonului tău este „inundat” de reclame care apar sub formă de pop-up-uri, e foarte posibil ca dispozitivul să fi fost infectat cu un adware.
Orice ai face, nu da click pe reclamele care apar nejustificat în aplicația pe care vrei s-o folosești. Aceste ferestre pop-up pot ascunde chiar și programe malware, care îți pot fura datele personale sau îți pot folosi datele bancare pentru a-ți goli conturile.
Bateria telefonului se descarcă mai rapid
Deși acumulatorii pe care telefoanele noastre le folosesc își pierd din proprietăți pe măsură ce trece timpul, o modificare bruscă din acest punct de vedere ar reprezenta un real motiv de îngrijorare.
Cu alte cuvinte, e perfect normal să observi, după o anumită perioadă de utilizare a telefonului, că bateria acestuia nu mai rezistă la fel de bine ca în prima zi. Însă dacă procentele acumulatorului scad văzând cu ochii, deși, cu câteva zile înainte, nu se întâmpla acest lucru, e posibil ca telefonul tău să fie controlat de un malware.
Programele malware pot dicta telefonului să efectueze tot felul de operațiuni în fundal, ceea ce va face ca bateria dispozitivului să scadă nejustificat de rapid.
Telefonul se supraîncălzește
Dacă este folosit în parametri, dacă nu este expus la temperaturi ridicate și dacă nu este lăsat la încărcat în husă, telefonul tău nu ar trebui să fie niciodată fierbinte la atingere. În schimb, dacă observi că dispozitivul are o temperatură mare, e posibil ca această reacție să fie din cauza expunerii dispozitivului în fața unui malware. Acesta va suprasolicita procesorul telefonului, ceea ce va duce la supraîncălzirea device-ului.
Îți recomandăm să acționezi cât de repede poți prin deconectarea sa de la cablul de încărcare (dacă este cazul) sau chiar prin oprirea dispozitivului. Lăsat nesupravegheat, un telefon încins se poate defecta sau poate chiar exploda ori provoca un incendiu sau arsuri.
Telefonul este mai lent decât de obicei
Malware-ul pe care e posibil să-l fi downloadat în telefon va suprasolicita componentele sale, ceea ce va duce la o efectuare mai lentă a sarcinilor cu care, în alt context, smartphone-ul tău se descurca fără probleme. Așadar, dacă observi că telefonul se mișcă mult mai greu decât înainte sau se blochează des, e posibil ca motivul să fie un malware.
Telefonul pierde semnalul sau stabilitatea conexiunii prin Wi-Fi
În situația în care sesizezi că, brusc, apelurile tale se închid în mijlocul conversației sau că telefonul își pierde conexiunea la internet, în vreme ce ceilalți care folosesc aceeași rețea de Wi-Fi nu se plâng de aceste simptome, s-ar putea ca de vină pentru acestea să fie o expunere în fața unui malware. Totuși, e indicat să excluzi varianta demagnetizării cartelei GSM pe care o folosești, înainte de a suspecta vulnerabilitatea dispozitivului tău în fața virusului.
În telefon apare o aplicație pe care nu-ți amintești s-o fi descărcat
Chiar dacă hackerii încearcă să „lege” virușii de alte aplicații pe care e posibil să vrei să le descarci în telefon, există și posibilitatea ca malware-ul să-și facă loc în meniul smartphone-ului tău ca aplicație de sine stătătoare. Aruncă un ochi pe lista de aplicații și asigură-te că le recunoști pe toate.
În cazul nefericit în care sesizezi o aplicație ciudată, NU O DESCHIDE, nici nu o dezinstala (pentru că e posibil ca aceasta să facă parte din sistemul de operare al telefonului), ci resetează dispozitivul cu setările din fabrică. Aceasta este cea mai sigură metodă prin care poți curăța telefonul de viruși. Ideal ar fi să faci un backup regulat, pentru a nu pierde toate datele pe care erai obișnuit să le găsești în telefon (poze, listă de contacte, istoric al aplicațiilor sau mesaje).
Dacă folosești un iPhone, accesează Settings (Setări) > General > Reset (Resetare) și șterge complet memoria dispozitivul. Dacă ai un telefon Samsung, deschide Settings (Setări) > General > Reset (Resetare) > Factory Data reset (Resetare date din fabrică).
Așa cum probabil știi deja, telefoanele cu Android folosesc un ecosistem deschis, ceea ce poate fi privit ca un avantaj. Cu alte cuvinte, sistemul de operare cu care funcționează telefoanele de la Samsung, Huawei sau alte branduri permite utilizatorilor să descarce pe dispozitive aplicații de pe mai multe platforme, lucru care s-ar putea să te încânte la prima vedere.
Însă nu și dacă ne gândim la expunerea device-urilor în fața posibililor viruși. Chiar dacă Google a făcut progrese mari în ultima perioadă pentru a bloca din magazinul virtual aplicațiile care „veneau la pachet” cu câte un virus trojan, numărul de download-uri care s-au lăsat cu furtul de date bancare ale utilizatorilor s-a păstrat unul ridicat.
Dacă folosești un iPhone și ai zâmbit citind paragraful de mai sus, e bine să știi că și dispozitivele de la Apple sunt expuse în fața virușilor. Deși este adevărat că iPhone-urile sunt mai puțin vulnerabile în fața infectării cu malware decât telefoanele care folosesc Android, datorită procesului riguros de aprobare al Apple, asta nu înseamnă că aceste smartphone-uri sunt imune în fața pericolului.
Deci, indiferent de sistemul de operare mobil pentru care ai optat, e important să fii mereu atent la ce și de unde downloadezi. Nu poți ști niciodată când o aplicație aparent inofensivă poate ascunde un virus care îți va controla dispozitivul sau care îți va fura datele.
Poți evita să fii victima unui atac cibernetic în primul rând atunci când descarci în telefon aplicații noi. Ai mare grijă ce și cărei aplicații oferi permisiunea de a-ți accesa datele personale sau datele înregistrate în memoria smartphone-ului tău.
Cea mai sigură metodă și prima pe care o poți aplica înainte de a descărca o aplicație în telefon este, totuși, verificarea recenziilor pe care ceilalți utilizatori le-au lăsat în dreptul acesteia, în Store. Fii atent, însă, la review-urile care se repetă sau la note mult prea mari. Acestea ar putea fi un semn că sunt false.
De asemenea, fii circumspect în cazul în care o aplicație pe care o știai a fi gratuită ți-ar putea cere date personale, altele decât simplul nume și o adresă de mail, sau date bancare.
Ca regulă generală, indiferent de aplicație, ar trebui să-i acorzi acces numai la funcțiile de care te aștepți ca aceasta să aibă nevoie. Dacă este vorba despre o aplicație de lanternă sau busolă, de exemplu, nu vor avea nevoie de acces la camera, lista de contacte sau stocarea telefonului tău.
Desigur, un antivirus bun te-ar putea scuti de situații delicate, așa cum este cea în care ți-ai putea distruge device-ul cu un virus. Ți-am lăsat mai jos recomandările noastre în acest sens.