Cum se ascultă telefoanele?

Cum se ascultă telefoanele?

Publicat de Fadia Hirtan
pe 22.10.2021

Dacă ești îngrijorat că un stalker, un hacker, un angajator, un părinte sau chiar forțele de ordine ți-ar putea asculta telefonul, ai ajuns unde trebuie. E bine să știi că, fie că vorbim de telefoane mobile sau fixe, convorbirile tale ar putea fi interceptate, însă doar în condiții speciale.  

Ne-am propus să-ți explicăm tot ce trebuie să știi despre ascultarea telefoanelor, de la modul în care această operațiune poate fi făcută, până la legalitatea acestui fapt. 

În plus, în rândurile ce urmează, îți vom spune cum îți dai seama dacă telefonul tău este ascultat și care sunt semnele care ar trebui să te îngrijoreze, dar și ce ar trebui să faci pentru a controla situația.

Iată ce vei afla din acest material:

Interceptare telefoane - cum îți poate asculta cineva telefonul?

Atunci când folosești un telefon mobil, te aștepți ca mesajele sau apelurile tale să fie unele confidențiale. Presupunerea ta este că ai control deplin asupra conversațiilor tale, însă e posibil să te înșeli. 

Există mai multe metode prin care cineva îți poate intercepta atât apelurile, cât și mesajele. Mai mult decât atât, prin anumite metode, există riscul ca fișierele din telefonul tău să ajungă pe mâna hackerilor. 

Cea mai cunoscută metodă prin care cineva îți poate intercepta apelurile este printr-un atac KNOB (Key Negotiation Of Bluetooth), adică prin conectarea la telefonul tău via Bluetooth. De aceea, e indicat ca, atunci când nu o folosești, să oprești această funcție a telefonului tău.

Din nefericire, atacurile KNOB sunt doar vârful aisbergului atunci când vorbim de metode de interceptare a telefoanelor. Există multe alte modalități prin care hackerii îți pot spiona telefonul, având undă verde la camera dispozitivului, fotografiile, fișierele, contactele și, bineînțeles, apelurile și mesajele pe care le dai sau le primești. 

Cele mai cunoscute dintre acestea sunt:

Rețelele publice de Wi-Fi

La fel ca Bluetooth-ul, Wi-Fi-ul este o tehnologie de transfer de date wireless. Modul în care Wi-Fi-ul funcționează este diferit, dar hackerii îl pot folosi pentru a lansa același tip de atacuri. 

Ei pot face acest lucru obținând acces neautorizat la rețele vulnerabile sau pot configura un hotspot Wi-Fi public cu singura intenție, cea de a pirata dispozitive mobile și laptopurile care se conectează la rețeaua respectivă. Acest tip de atac a fost folosit în trecut pentru a viza oamenii de afaceri care foloseau Wi-Fi-ul în lobby-urile hotelurilor.

Primesti cele mai fresh stiri, oferte si update-uri!

Atașamentele, siteurile sau aplicațiile neautorizate

Prin aplicații neautorizate, atașamente de mail și siteuri suspecte, hackerii pot instala programe malware pe telefoane, care vor spiona tot ceea ce face utilizatorul. Programul malware pentru Android RedDrop, de exemplu, poate fura fotografii, fișiere și informații despre dispozitivul victimei și poate asculta apeluri. De asemenea, poate trimite SMS-uri la un număr cu tarif premium. Hackerii pot folosi un malware pentru a intercepta totul de pe telefon, de la cameră la cuvintele pe care le tastezi.

Aparatele de ascultare telefoane

Te întrebai dacă există aparate de ascultare telefoane, așa cum ai văzut prin filme? Da, există multe dispozitive care pot fi folosite pentru a intercepta date de pe telefoanele mobile și pentru a lansa atacuri menite să oprească efectuarea apelurilor. 

Dispozitivele de interceptare IMSI, cum ar fi StingRay, sunt utilizate în general de oamenii legii, dar pot fi achiziționate și pe piața neagră. O modalitate prin care acestea funcționează este să acționeze ca un turn de rețea mobilă fals, la care se vor conecta automat toate telefoanele dintr-o anumită rază.

Clonarea SIM

Prin clonarea unei cartelei SIM, hackerii pot vedea toate mesajele text, își pot trimite propriile mesaje și pot asculta apelurile efectuate pe cartela respectivă. SIM-urile pot fi clonate în numeroase moduri. Unele dintre acestea necesită acces fizic la cartela SIM a victimei, dar este posibil, de asemenea, să fie făcută de la distanță. 

Primesti cele mai fresh stiri, oferte si update-uri!

Ce poți face pentru a evita să-ți fie ascultat telefonul?

Singura modalitate 100% sigură de a ști că telefonul tău nu este ascultat este... să nu ai deloc telefon. Și cum această metodă este una drastică și deloc plauzibilă pentru zilele noastre, îți prezentăm câteva metode prin care poți reduce riscul de a fi spionat prin telefon:

  • descarcă aplicații numai din surse de încredere (din Google Play, dacă folosești Samsung, de pe App Gallery, dacă ai un Huawei mai nou, sau de pe App Store, dacă ai un iPhone);
  • ai grijă la ce anume dai Accept atunci când instalezi o aplicație nouă în telefon (când o aplicație de editare poze îți cere acces la microfon, poate ar fi o idee bună să cauți o alta);
  • cumpără telefoane doar din surse sigure;
  • asigură-te că ai toate funcțiile de securitate activate pe telefon;
  • dezactivează Bluetooth-ul atunci când nu îl folosești;
  • evită conectarea la rețelele de Wi-Fi publice;
  • activează autentificarea în doi pași pe toate conturile;
  • nu intra pe siteuri suspecte și nu descărca niciun atașament venit din surse ciudate în telefon, pentru a evita un atac de phishing.

Lege ascultat telefoane - în ce condiții ți-ar putea asculta cineva telefonul?

Dacă până în 2016 doar SRI-ul avea dreptul de interceptare a telefoanelor, conform legii 356/2006, o ordonanță de urgență de la vremea respectivă a permis mai multor instituții de lege din România să poată asculta telefoanele, dar numai în baza unui mandat admis de un judecător.

Procurorii DNA, DIICOT, cei ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar şi cei din structurile de parchet teritoriale ale Ministerului Public au dreptul să efectueze interceptări ale comunicaţiilor (telefonice sau electronice), folosind infrastructura Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor administrat de SRI.

Procurorilor li se adaugă, ca şi până acum, celelalte servicii secrete din România (SIE, DIPI, DIA) care apelează la SRI atunci când fac interceptări, în baza mandatelor de siguranţă naţională.

3 semne care ți-ar putea spune că ai telefonul ascultat

Erai vreodată prins în mijlocul unui apel telefonic, când ai auzit un sunet ciudat, asemănător celui pe care îl face un receptor de telefon fix când este pus în furcă? Ori poate ai auzit că există o legătură între telefoanele ascultate și un ecou specific, pe care și tu l-ai sesizat? Sau ai simțit cum, în timpul convorbirii, intervine un zgomot static sau un sunet de click de taste

Dacă da, află că nu ești singurul care a trecut prin asta. Mulți sunt îngrijorați că aceste sunete ciudate ar putea însemna faptul că cineva le ascultă telefonul. Și nu spunem că nu ar putea fi posibil, însă până să te îngrijorezi, trebuie să afli ceva important. E foarte posibil ca aceste sunete să vină și din alte surse, cum ar fi o conexiune instabilă a rețelei de telefonie, deci nu neapărat de la o altă persoană care îți ascultă telefonul.

Totuși, sunetele pe care le-ai sesizat te-ar putea anunța și că telefonul tău este ascultat. Iată și alte semne care te-ar putea pune pe gânduri în acest sens:

Primesti cele mai fresh stiri, oferte si update-uri!

Bateria nu mai ține la fel de mult

Dacă erai obișnuit ca bateria telefonului să țină o perioadă destul de mare de timp, ca brusc acest lucru să nu mai fie valabil, s-ar putea ca dispozitivul tău să aibă instalat un program prin care convorbirile tale să fie ascultate.

Totuși, ține cont de faptul că, dacă telefonul tău are mai mult de un an, e posibil ca bateria acestuia să-și fi pierdut din capacitate. Mai ales dacă nu ai acordat prea multă atenție recomandărilor producătorilor despre cum se încarcă corect un telefon

Revizuiește activitatea pe care ai avut-o pe telefon în ultima perioadă. L-ai lăsat mai puțin timp la încărcat? Ai avut de sunat mai multe persoane decât în mod normal sau ai stat mai multe ore online? Dacă da, ăsta poate fi motivul pentru care bateria telefonului tău se consumă mai repede decât de obicei, nicidecum faptul că dispozitivul ar putea fi ascultat. 

Primești mesaje ciudate

Dacă telefonul tău recepționează SMS-uri care nu au niciun sens, în care sunt trecute mai multe cifre și litere într-o înșiruire aleatorie, e posibil să ai instalat pe dispozitiv un soft care îți interceptează convorbirile.

Fenomenul de primire a unei serii de litere și cifre se întâmplă deoarece unele aplicații de hacking își primesc comenzile prin mesaje SMS criptate.

Telefonul face comenzi pe care nu i le-ai dat

Dacă sesizezi o activitate pe ecranul telefonului atunci când tu nu îl folosești, e foarte posibil ca cineva să-ți umble în telefon de la distanță, cu un program instalat pe dispozitivul tău. Sau pur și simplu ai luat un virus care își face de cap prin fișierele sistemului de operare a telefonului. 

Primesti cele mai fresh stiri, oferte si update-uri!

Ce faci dacă ai telefonul ascultat?

Prima măsură pe care o poți lua atunci când bănuiești că ai telefonul ascultat este să pui dispozitivul pe modul avion, pentru a opri orice conexiune pe care acesta ar putea-o avea. 

Intră în Setări, acolo unde poți vedea toate aplicațiile, și observă dacă întâlnești vreuna care nu ți se pare a fi cunoscută. E foarte posibil să fi intrat în contact cu un virus (malware) care să-ți fi instalat pe telefon o aplicație de urmărire. 

În cazul în care identifici o aplicație pe care nu-ți amintești să o fi instalat în telefon, dezinstaleaz-o. Nu uita să dai și Delete Cache și Delete Data. Mai apoi, după ce te-ai asigurat că ultimul backup la telefon a fost făcut de curând, să nu pierzi nimic din lista de contacte, din date sau din galeria foto, dă un reset din fabrică a dispozitivului.

După ce ai făcut toate astea, telefonul tău ar trebui să fie perfect în regulă. 

Ce telefoane nu pot fi ascultate?

E foarte posibil să găsești tot felul de recomandări online, atunci când cauți mai multe informații despre telefoane anti-interceptare. Adevărul este că aceste aparate nu există, deci îți recomandăm să nu pici în capcana anumitor comercianți care pretind că îți vor vinde un telefon care nu poate fi ascultat

Această încadrare, de telefoane anti-interceptare, este doar o formulare menită să atragă vânzări, pentru că nici măcar la capitolul idee de marketing nu o putem încadra. 

Telefoane care nu pot fi ascultate nu există. 

Însă dacă nu ai descărcat aplicații dubioase, dacă nu ai accesat siteuri nesigure, dacă nu ai deschis mailuri ciudate sau dacă nu ești căutat de Poliție, nu ai niciun motiv să crezi că telefonul tău este ascultat. 

Totuși, dacă bănuiești că se întâmplă asta, e suficient să îl închizi pentru a te asigura că dispozitivul nu mai poate fi interceptat. 

Distribuie:

twitter
facebook
linkedin

Comentarii

Pitu Eudochia

Pitu Eudochia

Vreau să știu dacă e ascultat telefonu

Andrei

Andrei

Telefon ascultar

Pitu Floarea

Pitu Floarea

Vreau să știu dacă numărul meu este ascultat de cineva apropiat

Primesti cele mai fresh stiri, oferte si update-uri!