Datele mobile transportate prin intermediul rețelelor de telefonie în al treilea trimestru din 2021 le-au depășit pe cele transmise în toată istoria de dinainte de 2016. Totodată, în ultimii zece ani, volumul de date mobile distribuite în întreaga lume a crescut de 300 de ori. Din 2011 și până astăzi, au fost cumpărate peste 5,5 miliarde de telefoane, iar până la finalul acestui an se așteaptă ca peste 600 de milioane de persoane să folosească un telefon cu 5G.
Acestea sunt informații cuprinse în cel mai recent raport de mobilitate semnat de Ericsson, care a urmărit creșterea deloc surprinzătoare a numărului de utilizatori de telefoane cu 5G și 4G.
Raportul mai arată că traficul de date pe rețelele mobile a ajuns în ultimele trei luni, la nivel mondial, la 78 de exabytes (78 de miliarde de gigabytes) și se preconizează că până în anul 2027, mulțumită tehnologiei 5G, rețelele vor ajunge să distribuie uriașul trafic de 370 EB într-un singur trimestru.
„Comunicarea mobilă a avut un impact incredibil asupra societății și a afacerilor în ultimii zece ani”, a declarat Fredrik Jedjdling, director de rețele la Ericsson. „Dacă privim înspre 2027, rețelele mobile vor fi mai integrante ca niciodată în modul în care interacționăm, trăim și lucrăm. Cel mai recent raport Ericsson Mobility arată că ritmul schimbării se accelerează, tehnologia jucând un rol crucial.”
Raportul reafirmă ipoteza că 5G va fi cea mai rapidă generație de telefonie mobilă din istorie, cu peste 600 de milioane de abonați la nivel mondial, mai mult cu 20 de milioane decât se estima inițial. Ericsson prezice că 5G va fi forma dominantă de conectivitate mobilă, reprezentând jumătate din toate conexiunile la nivel mondial până în 2027. Între timp, rețelele 5G vor acoperi trei sferturi din populația lumii până la aceeași dată.
Așa cum era de așteptat, și datorită numărului mare de locuitori, dar mai ales a disponibilității telefoanelor 5G mai ieftine, China și America de Nord vor domina puterea de cumpărare la nivel internațional. Numai în trimestrul al treilea al acestui an cele două state au adăugat 98 de milioane de abonați noi la 5G.
Dacă și tu vrei să te bucuri de un telefon cu 5G, caută în oferta Flip modelul potrivit pentru tine.
Dacă ești fan al telefoanelor Apple, e bine să știi că doar modelele iPhone 12, 12 mini, 12 Pro și 12 Pro Max, dar și cele din generația iPhone 13, sunt compatibile cu 5G-ul.
Dacă preferi telefoanele Samsung, iată câteva dintre modelele cu 5G pe care le poți comanda de pe Flip: