De la începutul anului și până la finalul lunii martie, SensorTower, o companie care monitorizează performanța aplicațiilor în timp real, a realizat o analiză a celor mai populare aplicații pe telefon în primul trimestru din 2022.
Probabil nu-i nicio surpriză faptul că TikTok își păstrează cu mândrie primul loc în acest clasament, destul de departe de Instagram, care ocupă locul al doilea în preferințele utilizatorilor de smartphone din lume. Vorbim de numărul de descărcări ale acestor aplicații atât pe telefoane Apple, cât și pe modelele cu Android.
TikTok a strâns nu mai puțin de 3,5 miliarde de download-uri de la lansarea aplicației și până astăzi. Această cifră uriașă face din platforma chineză prima aplicație care nu aparține companiei Meta ce atinge un astfel de record. De la începutul lui 2022, peste 175 de milioane de utilizatori s-au alăturat comunității TikTok.
Instagram primește, așadar, argintul în această competiție, cu peste 155 de milioane de descărcări în primul trimestru al acestui an.
Meta își păstrează trei dintre aplicații în topul primelor cinci la nivel mondial, adică și Facebook și WhatsApp. Messenger-ul rămâne, totuși, ceva mai jos în clasament, fiind depășit de Telegram și SnapChat.
Numărul ședințelor online a mai scăzut în ultima perioadă, odată cu reîntoarcerea la birou a celor mai mulți dintre angajați. Asta nu înseamnă că videoconferințele sunt aproape de a ieși din trend. Zoom își păstrează un loc binemeritat în topul celor mai populare aplicații pe telefon din 2022.
La fel și Spotify, cu tot cu scandalul prin care platforma a trecut nu demult. Aplicația de streaming de muzică rămâne cea mai populară dintre toate.
Clasamentul realizat de SensorTower nu cuprinde și aplicațiile preinstalate care vin pe telefoanele cu Android, așa cum este cazul YouTube-ului, de exemplu.
În aceeași notă, Elon Musk a publicat recent faptul că Truth Social, aplicația de curând lansată de fostul președinte al Americii, Donald Trump, e pe locul întâi în State la numărul de downloadări din App Store, cu mult în fața Twitter și TikTok.