Varietatea de noi smartphone-uri lansate anual ne face să ne dorim modele din ce în ce mai performante. Totuși, dacă în trecut era ușor să aflăm răspunsul la întrebarea care e cel mai bun telefon, în ultimii ani, răspunsul s-a schimbat și poate varia în funcție de cea mai bună cameră foto, cea mai bună autonomie, cel mai bun telefon ieftin sau telefonul cu cel mai atractiv design. Cert este că cele mai bune telefoane lansate în 2020 au adus noutăți importante la toate aceste capitole. În acest articol vei afla mai multe despre:
- Cele mai bune telefoane lansate în 2020
- Cea mai bună cameră de telefon lansată în 2020
- Cele mai bune telefoane ieftine lansate în 2020
Cele mai bune telefoane lansate în 2020
iPhone 12, iPhone 12 Pro, iPhone 12 Pro Max și iPhone 12 Mini
sursa foto: shutterstock.com
Putem spune fără menajamente că iPhone 12 a fost telefonul anului 2020. Este genul de produs pe care Apple îl lansează odată la un interval de timp, care arată diferit, este construit pe o tehnologie fundamental nouă și va forma, în cele din urmă, baza pentru viitoarele iPhone-uri care vor apărea în anii următori.
iPhone 12 are un nou design atractiv, o abordare simplă și completă a tehnologiei 5G și camere semnificativ mai bune, comparativ cu modelele anterioare.
iPhone 12 a fost lansat oficial pe 13 octombrie 2020, împreună cu celelalte modele - iPhone 12 Pro, iPhone 12 Mini si iPhone 12 Pro Max. Toate cele patru modele au conectivitate 5G, un suport magnetic denumit MagSafe, care se poate atașa la o serie de accesorii, și un nou ecran Ceramic Shield, care promite sa fie mai durabil.
O altă noutate este că toată această gamă de modele lansată de Apple vine fără încărcător și fără căști în cutie.
Cu atât de multe dispozitive lansate în același timp, poate deveni puțin confuz să înțelegi care ar fi diferențele dintre ele. În general, iPhone 12 și 12 Mini sunt cele două cele mai accesibile telefoane din gamă și au camere duale din spate. Cele două modele Pro sunt iPhone-urile de ultimă generație și cele mai scumpe.
Iată care sunt principalele specificații ale celor patru modele lansate de Apple, în 2020.
Specificatii | iPhone 12 | iPhone 12 Pro | iPhone 12 Pro Max | iPhone 12 Mini |
Dimensiune | 146.7 x 71.5 x 7.4 mm | 146.7 x 71.5 x 7.4 mm | 146.7 x 71.5 x 7.4 mm | 131.5 x 64.2 x 7.4 mm |
Culoare | Negru, alb, albastru, verde si (PRODUCT)RED | Argintiu, gri stelar, auriu si verde nocturn | Argintiu, gri stelar, auriu și verde nocturn | Negru, alb, albastru, verde si (PRODUCT) RED |
Ecran | Super Retina XDR de 6,1 inchi cu HDR și True Tone | Super Retina XDR de 5,8 inchi cu HDR și True Tone | Super Retina XDR de 6,5 inchi cu HDR și True Tone
| Super Retina XDR de 5,4 inchi cu HDR și True Tone |
Greutate | 164 g | 189 g | 228 g | 135 g |
Procesor | Apple A14 Bionic (5 nm) | Apple A14 Bionic (5 nm) | Apple A14 Bionic (5 nm) | Apple A14 Bionic (5 nm) |
Baterie | 2815 mAh | 2815 mAh | 3687 mAh | 2227 mAh |
Cameră | Sistem dual de camere de 12 MP (cu obiectiv ultra larg și larg) cu modul Portret, modul Noapte, Deep Fusion, Smart HDR 3 cu Detectarea scenelor, înregistrare video cu Dolby Vision HDR până la 4K, la 30 fps și înregistrare video 4K până la 60 fps cu gamă dinamică extinsă Cameră frontală TrueDepth de 12 MP cu modul Portret, modul Noapte, Deep Fusion, Smart HDR 3 cu Detectarea scenelor, înregistrare video cu Dolby Vision HDR până la 4K, la 30fps, înregistrare video 4K până la 60 fps și suport video în ralanti pentru 1080p la 120 fps
| Sistem de camere Pro de 12 MP (cu obiectiv ultra larg, larg și teleobiectiv) cu modul Portret, modul Noapte, portrete în Mod Noapte, Deep Fusion, Smart HDR 3 cu Detectarea scenelor, Apple ProRAW și înregistrare video cu Dolby Vision HDR până la 4K, la 60 fps Scaner LiDAR pentru portrete în mod Noapte, focalizare automată mai rapidă în condiții de luminozitate scăzută și experiențe AR îmbunătățite Cameră frontală TrueDepth de 12 MP cu modul Portret, modul Noapte, Deep Fusion, Smart HDR 3 cu Detectarea scenelor, înregistrare video cu Dolby Vision HDR până la 4K, la 30fps, înregistrare video 4K până la 60 fps și suport video în ralanti pentru 1080p la 120 fps
| Sistem de camere Pro de 12 MP (cu obiectiv ultra larg, larg și teleobiectiv) cu modul Portret, modul Noapte, portrete în Mod Noapte, Deep Fusion, Smart HDR 3 cu Detectarea scenelor, Apple ProRAW și înregistrare video cu Dolby Vision HDR până la 4K la 60 fps Scaner LiDAR pentru portrete în modul Noapte, focalizare automată mai rapidă în condiții de luminozitate scăzută și experiențe AR îmbunătățite Cameră frontală TrueDepth de 12 MP cu modul Portret, modul Noapte, Deep Fusion, Smart HDR 3 cu Detectarea scenelor, înregistrare video cu Dolby Vision HDR până la 4K, la 30fps, înregistrare video 4K până la 60 fps și suport video în ralanti pentru 1080p la 120 fps
| Sistem dual de camere de 12 MP (cu obiectiv ultra larg și larg) cu modul Portret, modul Noapte, Deep Fusion, Smart HDR 3 cu Detectarea scenelor, înregistrare video cu Dolby Vision HDR până la 4K, la 30 fps și înregistrare video 4K până la 60 fps cu gamă dinamică extinsă Cameră frontală TrueDepth de 12 MP cu modul Portret, modul Noapte, Deep Fusion, Smart HDR 3 cu Detectarea scenelor, înregistrare video cu Dolby Vision HDR până la 4K, la 30fps, înregistrare video 4K până la 60 fps și suport video în ralanti pentru 1080p la 120 fps
|
Sistem de Operare | iOS 14.1 (actualizabil până la iOS 14.4) | iOS 14.1 (actualizabil până laiOS 14.4) | iOS 14.1 (actualizabil până la iOS 14.4) | iOS 14.1 (actualizabil până la iOS 14.4) |
Memorie | 64GB 4GB RAM, 128GB 4GB RAM, 256GB 4GB RAM | 128GB 6GB RAM, 256GB 6GB RAM, 512GB 6GB RAM | 128GB 6GB RAM, 256GB 6GB RAM, 512GB 6GB RAM | 64GB 4GB RAM, 128GB 4GB RAM, 256GB 4GB RAM |
Rezistența la apă + praf (IP) | Rezistent la apă până la 6 metri, până la 30 de minute (IP68) | Rezistent la apă până la 4 metri, până la 30 de minute (IP68) | Rezistent la apă până la 4 metri, până la 30 de minute (IP68) | Clasificare IP68 (adâncime maximă de 6 metri, până la 30 de minute) |
Cât costă fiecare model de iPhone în România?
Fanii Apple au cheltuit destul de mult pentru acest modele. Ei au fost nevoiți să plătească pentru un:
● iPhone 12 - între 3.700 și 4.639 de lei
● iPhone 12 Pro - între 5.430 și 6.379 de lei
● iPhone 12 Pro Max - între 5.710 lei și 8.999 de lei
● iPhone 12 Mini - între 3.170 și 3.899
iPhone 12 Pro și iPhone 12 Pro Max - specificații
Cu toate că iPhone 12 a fost vedeta anului în rândul device-urilor lansate de Apple în 2020, modele Pro și Pro Max au obținut, de asemenea, atenția iubitorilor de iPhone-uri. Își merită popularitatea și o sa vedem în continuare și de ce.
Cele două modele au un design foarte minimalist, dar în același timp destul de classy, cu colțuri pătrățoase, dar cu carcase subțiri și elegante.
Dacă vrei un smartphone mai ușor de utilizat cu o singură mână, alegerea cea mai potrivită este iPhone 12 Pro. Acest model dispune de un ecran de 6,1 inch, într-un design destul de compact, care măsoară 5,78 x 2,82 x 0,29 inch și cântărește 189 de grame, comparativ cu iPhone 12 Pro Max, care are o greutate de 226 de grame. Este, așadar, o diferență semnificativă din acest punct de vedere. Însă, desigur, dacă îți dorești un ecran mai lat și nu te deranjează să mânuiești telefonul cu ambele mâini, cu siguranță vei fi mai încântat de iPhone 12 Pro Max.
Atât iPhone 12 Pro, cât și iPhone 12 Pro Max au margini elegante și înguste, precum și un afișaj Ceramic Shield, conceput pentru a oferi performanțe de patru ori mai bune decât seria iPhone 11. Și în ceea ce privește rezistența la apă și praf, ambele modele excelează, cu un IP68 care le permite să fie scufundate la 6 metri apă, timp de 30 de minute.
Totodată, durata de viață a bateriei este cea mai mare diferență între iPhone 12 Pro și iPhone 12 Pro Max. IPhone 12 Pro are o baterie de 2.815 mAh, în timp ce iPhone 12 Pro Max are 3.687 mAh.
iPhone 12 Pro și iPhone 12 Pro Max. Cum se prezintă camerele?
La nivel de cameră, trebuie spus că toate modelele lansate de Apple în 2020 nu prezintă diferențe semnificative la acest capitol, ceea ce face ca alegerea unui model să fie mai dificilă.
Cu toatea acestea, am găsit o diferență care s-au putea să te intereseze. iPhone 12 Pro Max beneficiază de un senzor de cameră principală mai mare, care permite mai multă lumina și oferă, totodată, un zoom puțin mai puternic decât iPhone 12 Pro.
O noutate care este prezentă la ambele modele este senzorul Lidar cu care sunt dotate camerele, care are scopul de îmbunătăți fotografiile. Prin intermediul acestui senzor, telefoane pot focaliza automat de șase ori mai rapid în condiții de lumina slabă comparativ cu o cameră normală.
Iată cam tot ce poate să facă acest senzor Lidar.
iPhone 12 Mini - specificații
Am ajuns să ne obișnuim cu telefoanele foarte mari, late și ajungem să vedem că până și cele care sunt mici, sunt, de fapt, foarte mari. Nu este, însă, cazul la iPhone 12 Mini, care este un telefon semnificativ mai mic față de modelele lansate în aceeași serie.
Sursa: appleinsider.com
Este, așadar, fratele cel mai mic din seria lansată pe 13 octombrie, care i-a încântat, în sfârșit pe iubitorii de telefoane mici, care și-au dorit deja de mulți ani să vadă un astfel de model de la Apple.
Partea bună este că Apple nu a sacrificat nimic să ajungă la această dimensiune de 131.5 mm x 64.2 mm x 7.4 mm, precum și la greutatea de 135 de grame. iPhone 12 Mini are tot ceea ce are iPhone 12, doar ca e mai mic. Are același design plat, suport pentru ecranul 5G și OLED cu suport pentru HDR. Ecranul este acoperit cu scutul ceramic al Apple.
Are o clasificare IP68 pentru rezistență la praf și apă și acceptă încărcarea și accesoriile fără fir MagSafe. Are același procesor A14 Bionic, rulează același software iOS 14 și chiar are aceleași camere. iPhone 12 și 12 Mini sunt, practic, același telefon, doar că al doilea are dimensiuni mai mici decât primul.
Samsung Galaxy Note 20 - specificații
Dacă ne raportăm la modelele lansate de Samsung în 2020, nu putem să nu amintim Samsung Galaxy Note 20. Acesta a fost lansat în august 2020, alături de Note 20 Ultra. Pentru un Samsung Galaxy Note pasionații brandului au plătit între 2.984 de lei și 3.799 de lei.
Iată care sunt cele mai importante specificații ale acestui model de Samsung:
● Procesor: Exynos 990
● RAM: 8GB
● Stocare: 256GB
● Baterie: 4300mAh
● Ecran: 6.7 inch 2400 x 1080 pixeli
● Încărcare rapidă 25W
● Memorie UFS 3.0
● Android 10
● Camere foto: 12 MP, f/1.8, 26mm (wide), 1/1.76″, 1.8µm, Dual Pixel PDAF, OIS; 64 MP, f/2.0, 27mm (telephoto), 1/1.72″, 0.8µm, PDAF, OIS, 3x hybrid zoom; 12 MP, f/2.2, 120˚, 13mm (ultrawide), 1/2.55″, 1.4µm
● Cameră frontală: 10 MP, f/2.2, 26mm (wide), 1/3.2″, 1.22µm, Dual Pixel PDAF3
● Difuzoare stereo
Xiaomi Redmi 10X Pro 5G - specificații
Unul dintre cele mai bune telefoane din 2020 a fost lansat chiar la finalul lunii mai de către Xiaomi. Echipat cu tehnologie 5G și cu sistem de operare Android 10, modelul 10X Pro 5G este genul de telefon care i-a ajutat pe cei de la Xiaomi să recupereze mult teren în spatele unor rivali precum Huawei ori Samsung.
Chinezii oferă și cea mai bună cameră de telefon lansată de Xiaomi până acum, cu patru camere pe spate, camera principală având 48MP. Celelalte trei camere de pe spate sunt telephoto de 8MP, respectiv ultrawide de 8MP și macro de 5MP. În ceea ce privește camera frontală, aceasta are 20MP.
Cu o baterie Li-Po de 4520 mAh și tehnologie fast charging de mare putere care promite încărcare de până la 58% în 30 de minute, Xiaomi 10X Pro 5G este unul dintre cele mai bune telefoane din 2020 și ar putea fi chiar cel mai ieftin telefon dintre flagshipurile de buget.
Prețuri Xiaomi Redmi 10X Pro 5G
Modelul 10X Pro 5G este printre cele mai bune telefoane ieftine din 2020, în contextul în care versiunea standard cu 6G RAM și memorie internă de 64 GB costă sub 300 de dolari (adică sub 1.300 lei). Celelalte versiuni – cu 6GB RAM/128 GB memorie internă și 8GB RAM/128 GB memorie internă – costă sub 330 dolari, respectiv 370 dolari, ceea ce poziționează cel mai bun telefon Xiaomi într-o gamă de prețuri accesibile.
iPhone SE 2020
Lansat în aprilie, iPhone SE 2020 nu încearcă sa fie cel mai bun telefon din piață, ci poate fi catalogat ca fiind cel mai bun telefon ieftin lansat de Apple în ultima perioadă.
Cu o camera principala de 12MP, chiar dacă iPhone-ul SE nu concurează la titlul de cea mai bună camera foto lansată în 2020, beneficiază totuși de tehnologia Apple în materie de fotografie. În ceea ce privește camera frontală sau camera selfie, așa cum este cunoscută, iPhone SE 2020 vine cu o cameră de 7MP cu funcții precum recunoașterea facială.
iPhone SE 2020 este echipat cu sistemul de operare iOS 13. Telefonul este dotat cu un chipset A13 Bionic, completat de un procesor hexa-core.
Una dintre funcțiile interesante ale telefonului poate fi observată în ceea ce privește bateria, unde noul model de iPhone vine cu încărcare wireless, dar și cu tehnologie de fast charging, ce permite o încărcare de până la 50% a bateriei în doar 30 de minute.
Prețuri iPhone SE
Cu prețuri care încep de la 1329 de lei în varianta recondiționată, versiunea pentru piețele globale este echipată cu 3GB RAM și vine în trei variante cu memorie internă de 64GB, respectiv 128GB și 256GB. La Flip.ro găsești toate cele trei variante de memorie.
OPPO Reno3 Pro 5G și OPPO Find X2
La începutul lunii iunie, producătorul chinez Oppo, un brand destul de cunoscut la nivel mondial, s-a lansat oficial și pe piața din România.
Oppo Reno3 Pro 5G
OPPO Reno3 Pro 5G prezintă un design elegant, într-o carcasă subțire, de 7,7 mm, fiind echipat cu procesorul Qualcomm Snapdragon 765G.
Funcția anti-lag îți va oferi o experiență de utilizare rapidă, iar bateria de 4.025 îți va permite să folosești telefonul pentru un timp îndelungat. De asemenea, Reno 3 Pro 5G este dotat cu funcția de încărcare rapidă VOOC 4.0, ceea ce înseamnă că telefonul poate ajunge de la 0% la 100% în 56 de minute.
Camera principală este dotată cu un senzor de 48MP (OIS), un teleobiectiv de 13MP, o lentila wide angle de 8MP și un obiectiv mono 2MP. Aceasta impresionează, prin cel mai nou mod de stabilizare video, Ultra Steady 2.0, care îmbină Stabilizatorul Optic de Imagine (OIS) și Stabilizare Electronică a Imaginii (EIS), precum și un mod de stabilizare Wide-Angle pentru a obține imagini cu o perspectiva mai largă.
Cu Reno3 Pro 5G poți obține fotografii clare indiferent de luminozitate, poți aplica efectul bokeh, un zoom natural, mod AI Beauty și o editare inteligentă cu ajutorul aplicației integrate SoLoop.
OPPO Reno3 Pro 5G este disponibil în România în varianta de 12GB RAM, până la 256GB RAM, integrând interfața proprietară OPPO ColorOS 7. Telefonul se găsește pe plan local în variantele de culoare negru și albastru.
Prețuri OPPO Reno3 Pro 5G
Conform eMAG, acestea se situează între 2.900 lei-3.300 de lei.
OPPO Find X2
Are performanțe îmbunătățite și prezintă un ecran Ultra Vision QHD+, cu o rată de împrospătare de 120Hz și peste un miliard de culori.
Modelul este dotat cu procesorul Snapdragon 865 și o baterie de o capacitate puternică de 4.200 mAh.
La fel ca Reno3 Pro 5G, este dotat cu modulul Ultra Steady Video și algoritmul OPPO de stabilizare al imaginii.
Sistemul de camere integrează o lentilă wide angle de 48MP, cu un senzor Sony IMX 856, o lentilă ultra-wide de 12MP și una telefoto de 13MP; camerele sunt dotate cu modulul Ultra Night.
Noul OPPO Find X2 se regăsește în variante care pot varia de la 12GB RAM, până la 256GB RAM.
Preturi OPPO Find X2
Conform eMAG, prețul pentru acest model este situat în jurul a 4.900 de lei.
Cea mai bună cameră de telefon în 2020
Samsung Galaxy S20 Ultra 5G
Cand a produs Galaxy S20 Ultra 5G, Samsung a avut o misiune clară – aceea de a lansa cel mai bun telefon care apare în 2020. Deși aceasta a fost una dificilă, în luna martie Samsung anunță mai multe premiere pe piața telefoanelor odată cu acest model.
Galaxy S20 Ultra 5G este primul smartphone din lume echipat cu 16GB RAM și o memorie internă de 512GB, aceasta fiind și varianta de top pe acest segment. Celelalte variante vin cu 12GB RAM și 128GB, respectiv 256GB memorie internă.
Pionieratul continuă, întrucât Samsung nu a vrut să se oprească aici și vânează titlul de cea mai bună cameră de telefon în 2020. Pasiunea celor de la Samsung pentru zoom se concretizează și în modelul Galaxy S20 Ultra printr-un zoom hibrid 10x și zoom hibrid + digital 100x.
Pe spate, camera telefonului este formată din patru lentile, camera principală având 108MP, camera telephoto - 48MP, camera ultrawide - 12MP, iar camera de adâncime - 0,3 MP. Dincolo de toate acestea, camera principală filmează la rezoluție 8K, fiind primul telefon din lume care poate atinge această performanță. Pe față, așa-numita camera selfie de 40MP are capacități de imagine wide, în timp ce filmează la rezoluție 4K.
Prețuri Samsung Galaxy S20 Ultra 5G
Cu un chipset Exynos 990 plus Snapdragon 865 (deci capabilități 5G), cu o baterie de 5.000 mAh care permite încărcare wireless, dar și cu un preț care nu coboară sub 1.150 de dolari (adică puțin peste 5.000 de lei), Samsung Galaxy S20 Ultra este un telefon care va rămâne în memoria fanilor Android pentru mult timp.
El va rămâne și unul dintre numele grele atunci când vorbim despre cea mai bună cameră de telefon lansată în 2020.
Huawei P40 Pro+
Anunțat încă din luna martie pentru începutul verii lui 2020, Huawei P40 Pro+ face parte din noua noua gamă Huawei P Series și iese în evidență prin promisiunea unei camere foto principale de 50MP.
Dincolo de acest nivel ridicat, modelul P40 Pro+ este echipat cu 5 camere care formează camera principală, respectiv cea de 50MP, o cameră periscope telephoto de 8MP, una telephoto normală de 8MP, una ultrawide de 40MP și o cameră de adâncime.
Huawei P40 Pro+ filmeaza la o calitate 4K atât pe camera principală, cât și pe camera selfie, care vine la rândul ei cu o cameră dublă – camera frontală principală de 32MP și o cameră de adâncime, utilizată și pentru senzorii biometrici. După ce Huawei a revoluționat noțiunea de zoom în telefonia mobilă, cele mai bune camere de telefon ale producătorului chinez vin acum cu zoom optic de pana la 5x, zoom hibrid de pana la 10x și zoom digital de până la 50x.
Mai mult, P40 Pro+ are SuperZoom Array de până la 100x, prevăzut cu un design periscopic, care captează lumina de 5 ori mai bine.
Una dintre cele mai mari schimbări în cazul acestui model este absența serviciilor Google Play, producătorul oferind la schimb un shop de aplicații cunoscut drept App Gallery pe acest Android 10, EMUI 10.1. Din cauza acestui aspect, Huawei pierde cota de piață în 2020.
Dincolo de încercarea de a aduce cea mai bună camera de telefon, noul model promite și în privința hardware-ului, venind cu un procesor octa-core și un chipset Kirin 990 5G.
Prețuri Huawei P40 Pro+
Modelul P40 Pro+ vine atât într-o variantă 256GB/8GB RAM, cât și în 512GB/8GB RAM, iar prețul acestuia pleacă de la peste 1.500 de dolari (peste 6.500 de lei).
Nu trebuie să uităm nici de predecesorul acestui model, Huawei P30 Pro, un telefon care a rămas la fel de bun și performant în continuare. Acesta poate fi opțiunea ideală dacă plănuiești să îți schimbi telefonul și nu vrei să îți investești toate economiile într-un telefon nou.
iPhone 11 Pro
Chiar dacă nu se compară cu Galaxy S20 Ultra 5G, a cărui cameră poate face invidioase și unele DSLR-uri, iPhone-ul 11 Pro lansat în a doua parte a anului 2019 nu este de trecut cu vederea. Deși nu aduce o cameră de peste 100MP sau una de 50MP, precum Xiaomi, iPhone 11 Pro are cea mai bună cameră de telefon gândită până acum de Apple.
Camera principală a telefonului este triplă, formată din trei camere de 12MP de tip wide, telephoto și ultrawide, care duc la un alt nivel calitatea foto cu care ne-a obișnuit gigantul Apple. Camera frontală este dublă, formată dintr-o cameră de 12MP de tip wide și o cameră de adâncime care operează și senzorii biometrici. Atât prin camera selfie, cât și prin camera principală, iPhone 11 Pro filmează la rezoluție 4K.
Tehnologia Apple își face simțită prezența și în acest model, întrucât iPhone-ul 11 Pro a fost dotat cu un procesor hexa-core și un chipset A13 Bionic.
Chiar și-așa, cu o baterie de 3969 mAh pe modelul Max, tehnologie fast charging care permite încărcarea a 50% din baterie în 30 de minute și cu capacități de încărcare wireless, iPhone 11 Pro intră în topul celor mai bune telefoane din 2020, chiar dacă e lansat la finalul anului 2019.
Prețuri iPhone 11 Pro
Nici iPhone 11 Pro nu intră în seria celor mai ieftine telefoane, cu prețuri care pleacă de la peste 1.000 de dolari, fiind situate între 4.400-6.400 de lei (pentru varianta cu 64GB), 5.300-7.300 de lei (256GB) și 5.200-8.200 de lei (512GB).
Prețurile pentru iPhone 11 Pro în varianta recondiționată încep de la 3.300 de lei pe site-ul Flip.ro.
Cele mai bune telefoane ieftine în 2020
Xiaomi Mi 10 Lite 5G
Chiar dacă în privința celor mai bune telefoane ieftine în 2020 ar putea intra mai multe modele de la Huawei ori Samsung lansate în 2019, care s-au ieftinit, merită sa ne îndreptăm atenția și spre noul model de la Xiaomi, lansat la finalul lunii mai.
Xiaomi Mi 10 Lite 5G este un telefon din gama accesibilă a producătorului – așa cum arată și numele acestuia – având capabilități 5G.
Mai mult, în varianta de top, modelul vine cu 8GB RAM și 256GB memorie internă, dar poate fi găsit și în variante de 6GB RAM cu 64GB, respectiv 128GB memorie internă.
Xiaomi Mi 10 Lite 5G vine cu una dintre cele mai bune camere de telefon pe care le poate avea un telefon accesibil din 2020, întrucât este echipat cu patru camere, dintre care o cameră principală wide de 48MP, o cameră ultrawide de 8MP și două camere de câte 2MP pentru macro și adâncime. Camera frontală a telefonului este de 16MP, iar în ceea ce privește calitatea filmărilor, camera principală obține filmări la rezolutie 8K, în timp ce camera selfie ajunge la 1080p.
Bateria telefonului este una puternica, de 4160 mAh, iar modelul este încorporat cu o tehnologie de fast charging de 20W.
Prețuri Xiaomi Mi 10 Lite 5G
Cu un preț de aproximativ 400 de dolari (peste 1700 de lei ), Mi 10 Lite 5G este unul dintre cele mai bune telefoane ieftine din 2020, întrucât el vine cu un chipset Qualcomm SDM765 Snapdragon 765G și procesor octa-core.
Xiaomi Redmi Note 9 Pro
Un alt model care nu poate fi trecut cu vederea atunci când vorbim de cele mai bune telefoane ieftine în 2020 vine tot de la Xiaomi – Redmi Note 9 Pro.
Xiaomi Redmi Note 9 Pro este echipat cu patru camere pe spate, dintre care o cameră principală wide de 64MP, una ultrawide de 8MP, o cameră macro de 5MP și o cameră de adâncime de 2MP. În ceea ce privește camera frontală, modelul Redmi Note 9 Pro este dotat cu o cameră selfie de 16MP și oferă o rezoluție 1080p pentru filmări, în timp ce camera principală captează o rezoluție 4K.
Dintre toate modelele de telefoane care au apărut în 2020, Redmi Note 9 Pro a venit cu una dintre cele mai puternice baterii, fiind echipat cu un acumulator de 5020 mAh și capacități de fast charging de 30W.
Redmi Note 9 Pro, unul dintre cele mai bune telefoane ieftine în 2020, vine în două variante, ambele cu 6GB RAM, respectiv varianta cu memorie internă de 64GB RAM și varianta cu 128GB RAM.
Prețuri Xiaomi Redmi Note 9 Pro
Cu un preț de sub 250 de dolari (aproape 1.000 de lei), telefonul lansat în mai 2020 aduce probabil cea mai bună cameră de telefon instalată pe un telefon ieftin de vârf.
Cu toții vânăm cele mai bune telefoane apărute, însă poate nu reușim mereu să îl achiziționăm pe cel dorit. Prin urmare, poate merită să arunci un ochi și peste smartphone-urile second-hand din surse de încredere, așa cum este Flip.ro.