După ce zvonurile anunțau că Galaxy S23 va veni echipat cu o cameră de 200MP, detaliu de care ne-am convins la lansarea celui mai bun telefon de la Samsung, ne-am bucurat să urmărim specificațiile celor mai noi telefoane Samsung, adică S23, S23 Plus și S23 Ultra.
Ești pe cale să afli ce aduc nou cele trei telefoane. Dar până atunci, m-am gândit să îți fac un rezumat al acestora, să știi cu ce se așteaptă Samsung să te surprindă de această dată.
Așadar, în afară de camera de 200MP cu care sud-coreenii speră să dea lovitura, seria S23 mai aduce câteva update-uri, față de variantele acestor telefoane lansate anul trecut, adică generația Galaxy S22. Printre acestea, și o stocare internă încurajatoare de minimum 256GB pentru modelele Galaxy S23 Plus și S23 Ultra, dar și baterii mai generoase și culori mai îndrăznețe, despre care îți voi spune mai multe ceva mai jos.
Toate cele trei modele Galaxy S23 sunt echipate cu o versiune personalizată a celui mai recent și mai bun chipset, Qualcomm SM8550-AC Snapdragon 8 Gen 2 (4 nm). Acest lucru face ca smartphone-urile să fie cele mai puternice dispozitive Android de pe piață până în prezent.
În cele ce urmează, mă voi referi la S23 ca la întreaga gamă de telefoane, ca mai apoi să iau, rând pe rând, cele trei modele ale seriei de la Samsung, să le analizez pe fiecare în parte.
Iată ce vei afla din acest material (poți da click pe fiecare subiect în parte din cuprinsul de mai jos, pentru a ajunge direct la informațiile care te interesează):
Telefoanele de top de la Samsung au fost lansate pe 1 februarie 2023, într-un eveniment de care precis nu auzi pentru prima dată, Galaxy Unpacked. Clipul de prezentare poate fi urmărit mai jos.
Telefoanele S23, cu specificații la superlativ, au fost listate la un preț de producător pe care e posibil să îl cunoști deja. Dacă varianta de bază a gamei, adică Galaxy S23 simplu, cu o memorie internă de 128GB are un preț de producător de 799 de dolari, modelul de mijloc al generației S23 va fi cu cel puțin 200$ mai mare. Mai exact, un S23 Plus va costa 999 de dolari. Tot atât cât au costat și S21, respectiv Galaxy S22, imediat după lansare.
De cealaltă parte, cel mai ieftin Samsung Galaxy S23 Ultra, cel cu 256GB stocare internă, are un preț de pornire de 1.199 de dolari.
Însă dacă te întrebi cât costă Samsung S23 e bine să reții faptul că la toate aceste prețuri vor fi adăugate comisioanele comercianților.
Și ca să-ți faci o idee despre cât costă un S23, să luăm exemplul lui Samsung Galaxy S21, lansat pe 21 ianuarie 2021. La momentul respectiv, telefonul era anunțat că va costa, la preț de producător, 799 de dolari sau 769 de lire. Prin comparație, modelul anterior acestuia, adică Galaxy S20, a costat 999 de dolari sau 899 de lire la lansare.
În România, magazinele au scos seria S21 la următoarele prețuri aproximative, care se referă la modelul cu spațiu de stocare de 128GB:
- Galaxy S21: 4.200 lei
- Galaxy S21 Plus: 5.100 lei
- Galaxy S21 Ultra: 6.800 lei
Dacă aceste prețuri depășesc bugetul tău, te poți orienta către modelele lansate în anii anteriori, așa cum sunt și S21 sau S22 despre care tocmai am menționat. O altă variantă ar fi să optezi pentru unul dintre modelele de buget ale producătorului sud-coreean, așa cum sunt Galaxy A53 sau Galaxy A73. Ambele sunt apărute pe piață anul trecut și au specificații impresionante, în comparație cu prețul lor.
De data asta, Samsung a ales pentru seria S23 culori pastelate. E vorba despre interesantele Botanic Green (verde), Misty Lilac (lila), Phantom Black (negru) și Cotton Flower (crem).
Pentru că își produce propriile cipuri de memorie, Samsung își permite luxul de a se juca cu stocarea internă a telefoanelor sale. Și tocmai din acest motiv, pentru modelele S23 Plus și S23 Ultra, gigantul sud-coreean surprinde cu un minimum de 256GB de memorie.
Era cumva de așteptat, ținând cont că modelul S23 Ultra este capabil de imagini filmate în 8K și va putea capta fotografii RAW. Asta așa, ca un sneak peak pentru informațiile care te așteaptă mai jos.
Cea mai mare capacitate de stocare din seria S23 va fi, așa cum era de așteptat, pe un S23 Ultra, de 1TB și 12GB RAM.
Cel mai așteptat upgrade, așa cum îți precizam chiar la începutul acestui material, este noul senzor ISOCELL HP2 de 200MP, montat pe modelul S23 Ultra. Senzorul de 200MP dispune de 200 de milioane de pixeli de 0,6 micrometri (μm) folosind un format optic de 1/1,3 inch.
Celelalte două modele ale seriei, S23 și S23 Plus, primesc o cameră duală PDAF Ultrawide de 12MP cu abilități de mod macro.
Focalizarea în medii cu lumină slabă este mult îmbunătățită, datorită funcției Super QPD a HP2, care utilizează toți cei 200 de milioane de pixeli ai senzorului ca agenți de focalizare. Pentru a îmbunătăți fotografiile HDR (High Dynamic Range), HP2 folosește DSG (Dual Signal Gain) pentru prima dată în modulul de 50MP. Funcția Smart-ISO Pro permite camerei să înregistreze imagini de 12,5 MP și videoclipuri 4K la 60 de cadre pe secundă în HDR.
În plus, Samsung aduce în seria S23 înregistrarea video 8K cu 30 de cadre pe secundă, ceea ce înseamnă că filmările tale ar putea fi mai clare ca niciodată!
Toate cele trei telefoane din seria S23 primesc display-uri Dynamic AMOLED 2X, HDR10+, cu o rată de refresh de până la 120Hz. Despre mărimile acestora vei afla din rândurile de mai jos, la fiecare model în parte.
În ceea ce privește bateria unui Samsung Galaxy S23, e bine să știi că telefoanele, care folosesc un nou procesor, Qualcomm SM8550-AC Snapdragon 8 Gen 2, realizat pe tehnologia 4nm, precum și noi generații de panouri OLED, sunt mai rezistente decât modelele precedente.
Detalii despre ce baterii au telefoanele din generația S23 poți afla din lista de specificații a fiecărui model în parte, pe care o găsești mai jos.
Modelul de bază al seriei Galaxy S23 nu e foarte diferit de omologul său din seria S22, lansat pe piață anul trecut. Ca să-ți fie mai ușor să le urmărești specificațiile, ți-am structurat mai jos toate detaliile acestui telefon de la Samsung care te-ar putea interesa.
Galaxy S23 - display
Smartphone-ul vine echipat cu un ecran Dynamic AMOLED 2X de 6,1 inch, cu o luminozitate aparte și rata maximă de refresh de 120 Hz.
Galaxy S23 - camere
Modelul de bază al seriei are o cameră selfie cu 12MP (spre deosebire de S22, care are 10MP pe camera frontală), dar și o suită de trei obiective pe spatele telefonului, care acoperă unghiurile largi (50MP), ultra largi (12MP) și captează cu succes obiectele aflate la mare distanță, păstrând calitatea imaginii mulțumită lentilei telephoto (10MP).
Galaxy S23 - baterie
Noua versiune de top de la Samsung are o baterie de 3.900 mAh și funcția de fast charging 2.0, adică e cu o idee mai mare decât acumulatorul montat pe Galaxy S22. De asemenea, modelul de bază al seriei S23 suportă reîncărcarea wireless (10W), dar are și funcția de reverse charging (4,5W). Pe cablu, telefonul se încarcă la 25W.
Galaxy S23 - stocare și RAMi
Producătorul sud-coreean va oferi trei variante de stocare internă, toate susținute de 8GB RAM. Astfel, vei putea alege dintre un Samsung Galaxy S23 cu 128GB memorie, cu 256GB sau cu 512GB.
Varianta ceva mai performantă decât modelul de bază este Galaxy S23, model pe care îl cunoști deja din celelalte serii de la Samsung. Galaxy S23 Plus este, probabil, cea mai convenabilă opțiune atunci când cauți un telefon performant la un preț avantajos pentru specificațiile pe care le aduce la masă.
Galaxy S23 Plus - display
Cu un ecran Dynamic AMOLED 2X de 6,6 inch, Galaxy S23 Plus este, cu siguranță, un smartphone potrivit mai ales pentru consumatorii de conținut pe telefon. La fel ca varianta de bază a seriei, și S23 Plus are un display cu o luminozitate deosebită și rata maximă de refresh de 120 Hz.
Galaxy S23 Plus - camere
La capitolul camere, nu există diferențe între S23 și S23 Plus. E vorba despre aceiași 12MP pe camera frontală și trei obiective a câte 50MP, 12 MP, respectiv 10MP, care acoperă unghiurile largi, ultra-largi, dar care surprind excelent și subiecții aflați la o distanță mare de lentile.
Galaxy S23 Plus - baterie
La baterie, cei de la Samsung au plusat mult pentru acest model, dacă ar fi să-l comparăm cu cel de bază al seriei. Smartphone-ul va scoate la înaintare un acumulator de 4.700 mAh și funcția de fast charging 2.0. Și acest telefon suportă reîncărcarea wireless (10W), dar are și funcția de reverse charging (4,5W). Pe cablu, S23 Plus se încarcă la 45W.
Galaxy S23 Plus - stocare și RAMi
Două opțiuni de stocare internă sunt în cazul lui S23 Plus, ambele susținute de aceiași 8GB de RAM. Concret, îți vei putea cumpăra un Samsung Galaxy S23 Plus cu 256GB sau unul cu 512GB.
Să trecem și la artileria grea a generației S23 și să privim îndeaproape modelul Galaxy S23 Ultra prin același filtru al specificațiilor care te-ar putea tenta să le afli. Poate te-ar interesa să știi, înainte de orice, că acest telefon vine la pachet cu S Pen, care să-ți simplifice mult activitatea.
Galaxy S23 Ultra - display
Mai mare chiar și decât iPhone 14 Pro Max, Galaxy S23 Ultra are un display Dynamic AMOLED 2X ce măsoară 6,8 inch. Cel mai bun telefon de la Samsung aduce pe ecran o luminozitate maximă de 1750 niți și rata maximă de refresh de 120 Hz.
Galaxy S23 Ultra - camere
Gigantul seriei S23 câștigă, fără îndoială, titlul de cel mai bun telefon din punct de vedere al camerei dintre greii tehnologiei. Concurență pentru obiectivul de 200MP îi mai fac doar Google Pixel 7 Pro, Xiaomi 12T Pro, Redmi Note 12 Pro+, Redmi Note 12 Explorer, Infinix Zero Ultra și Motorola Edge 30 Ultra.
În plus, S23 Ultra se mai poate lăuda cu încă trei obiective, pe lângă cel de 200MP. E vorba de o lentilă care acoperă unghiurile ultra-largi (de 12MP), una periscopică (de 10MP, cu zoom optic 10x), plus încă una telephoto (de 10MP, cu zoom optic 3x).
Galaxy S23 Ultra - baterie
Nu l-am numit „gigantul seriei S23” din întâmplare, pentru că acest model are o baterie uimitor de rezistentă, care să-ți ajungă toată ziua, chiar și la o utilizare peste medie. Acumulatorul de 5.000 mAh, cu funcția de fast charging 2.0, care oferă încărcarea de 45W pe cablu, suportă reîncărcarea wireless (10W), dar are și funcția de reverse charging (4,5W).
Galaxy S23 Ultra - stocare și RAMi
Galaxy S23 Ultra rivalizează cu mai marii din piață și la capitolul memorie. Telefonul de la Samsung are patru variante de stocare internă. Mai exact, vei putea opta pentru un Samsung Galaxy S23 Ultra cu 256GB și 8GB RAM, unul cu 256GB și 12GB RAM, unul cu 512GB și 12GB RAM sau unul cu 1TB și 12GB RAM.
Fără îndoială, Samsung Galaxy S23 este cel mai performant telefon cu Android de pe piață, la ora actuală. Așa că dacă te gândeai să-ți schimbi telefonul cu unul cu specificații de top, asta ar fi o alegere cu adevărat sigură.
Ce s-ar putea să reprezinte un inconvenient ar fi prețul acestui dispozitiv, ceva mai mare decât cel al altor smartphone-uri de pe piață.
Dacă bugetul tău nu îți permite să investești într-un Samsung Galaxy S23, te poți orienta, eventual, către un Samsung Galaxy S22 sau către ceva mai vechiul S21, al căror prețuri vor scădea și mai mult în perioada următoare.
Sau poți aștepta până când Samsung Galaxy S23 ajunge și la Flip.ro, unde prețul telefoanelor este cu până la 40% mai mic decât cel al dispozitivelor noi.
___
sursă poze: phonearena.com & gsmarena.com