După cum probabil știi deja, principiul după care funcționează un încărcător wireless pentru telefon presupune atingerea spatelui smartphone-ului cu dispozitivul menit să-l reîncarce. Motorola nu s-a mulțumit doar cu atât și a creat, nu demult, un încărcător wireless care permitea reîncărcarea concomitentă a două telefoane, aflate la distanță de un metru de gadget.
Iar inovația nu s-a oprit aici! Compania americană aflată sub umbrela Lenovo, a plusat de curând în această direcție, când a prezentat primul încărcător wireless din lume care permite alimentarea cu energie a până la patru telefoane, simultan, aflate la o distanță de până la trei metri de dispozitiv!
Motorola susține că pentru a face posibil acest lucru, a fost necesară instalarea a nu mai puțin de 1.600 de antene pe stația care permite reîncărcarea wireless pe o distanță atât de mare.
Încă nu este clar dacă apropierea telefonului de încărcătorul wireless ar permite o reîncărcare mai rapidă sau dacă aceasta se menține la o putere relativ mică, dar suficientă pentru a nu lăsa dispozitivul să rămână fără baterie.
În plus, dimensiunile generoase ale acestui încărcător wireless arată clar că este mai degrabă destinat locurilor publice și activităților comerciale decât uzului personal. Nu există încă predicții cu privire la momentul în care vom putea cumpăra aceste stații, dar e mai mult decât clar faptul că ele pot fi foarte utile în locuri aglomerate, cum ar fi piețele orașului, barurile, librăriile sau aeroporturile, acolo unde, cel mai probabil, nu vom mai rămâne niciodată fără baterie la telefon.
Iată cum arată aceste dispozitive de la Motorola care au revoluționat ideea reîncărcării wireless pentru telefoane: