Zilnic, utilizatori din toată lumea trimit peste 7 miliarde de mesaje vocale pe WhatsApp. Sau cel puțin asta susține Mark Zuckerberg, care a anunțat recent că în săptămânile ce urmează vom fi martorii mai multor îmbunătățiri ale acestei funcții pe telefon.
Cea mai interesantă dinte acestea și una care era de mult timp așteptată este cea care îți va permite să asculți un mesaj vocal primit într-un chat privat, cât timp răspunzi la alte mesaje din aplicație. Playerul va sta, se pare, în partea de sus a ecranului.
Mai mult decât atât, WhatsApp îți va oferi posibilitatea de a pune pauză atunci când înregistrezi un mesaj vocal, pentru a-ți aduna gândurile, dacă ai nevoie să formulezi un mesaj unitar.
Probabil ai observat deja și alte îmbunătățiri de care WhatsApp-ul a avut parte în ultima perioadă. Mesajele vocale nu mai apar sub forma unei linii drepte, ci sub forma unor unde, în funcție de intensitatea sunetului. În plus, acum poți pune pauză și relua de unde ai rămas cu ascultarea unui mesaj sau poți stabili viteza la care asculți o notă vocală.