Pe 3 decembrie 1992 era trimis primul mesaj de tip SMS din lume, prin rețeaua de telefonie Vodafone. Mesajul avea să fie scris de Neil Papworth, un inginer britanic de 22 de ani, care și-a folosit propriul computer pentru a trimite textul „Crăciun fericit” către un telefon mobil Orbitel 901.
Tehnologia, care a fost ulterior integrată în standardul 2G ca serviciu universal, avea să permită oricui care avea un telefon mobil să scrie mesaje de maximum 160 de caractere, care urmau să ajungă pe un alt dispozitiv.
Primul SMS din lume a fost vândut recent, sub forma unui NFT. Licitația s-a oprit la suma de 100.000 de dolari, iar banii urmează să fie donați Agenției ONU pentru Refugiați.
„Prima carte tipărită, primul apel telefonic, primul e-mail – toate aceste invenții ne-au schimbat viața și comunicarea în lume”, a spus fondatorul casei de licitații prin care a fost vândut primul SMS Maximilian Aguttes. „Acest prim mesaj text primit în 1992 este o mărturie istorică a progresului uman și tehnologic. Suntem încântați să putem sprijini vânzarea acestei piese de referință din istorie pentru această cauză.”
Ahmed Essam, CEO Vodafone UK, a adăugat - „Suntem mândri să aducem împreună o inovație tehnologică majoră din trecutul nostru cu tehnologia de ultimă oră de astăzi, pentru a ajuta oamenii care au nevoie disperată de sprijin”.
Apogeul SMS-urilor a fost atins în 2011, când peste 39,7 miliarde de mesaje text au fost trimise în doar trei luni, și asta doar în Marea Britanie. Între timp, însă, SMS-ul a fost înlocuit cu mesajele trimise prin intermediul anumitor aplicații, așa cum sunt WhatsApp, Signal sau Telegram.
Totuși, nu demult, când WhatsApp, Facebook, Instagram, Messenger, Telegram și Snapchat au picat în mai multe zone din lume, funcția de trimitere a SMS-urilor s-a dovedit a fi foarte utilă chiar și în 2021.
Lasă-ne mai jos un comentariu și spune-ne dacă tu mai trimiți SMS-uri sau dacă ai renunțat la această practică, în favoarea comunicării prin alte metode.