„Mă auzi acum? Dar acum?” sunt replici pe care fiecare dintre noi le-a rostit măcar o dată, în încercarea de a continua o discuție telefonică într-o zonă cu semnal prost.
Fie că vorbim de o clădire de birouri, o zonă montană, una foarte aglomerată sau propria casă, semnalul prost la telefon poate naște frustrări. Rămas fără semnal, nu mai are importanță dacă ai un iPhone 12 sau mai vechiul iPhone 6, atâta timp cât telefonul tău nu poate fi folosit nici pentru apeluri, nici pentru internetul prin date. Totuși, situația în care rămâi fără semnal poate deveni una deosebit de periculoasă atunci când ai nevoie să ceri ajutor și nu reușești să iei legătura cu cei apropiați.
Așa că ne-am propus să îți explicăm în acest material ce se întâmplă, mai exact, când nu ai semnal la telefon și ce poți face pentru a optimiza semnalul GSM. Iată ce informații ești pe cale să afli.
Îl recunoști ca fiind reprezentat de cele cinci (sau mai multe) bare poziționate în partea de sus a ecranului telefonului tău. Când sunt disponibile toate cele cinci, apelurile tale pot fi efectuate fără probleme, transmiterea de date se face rapid, iar vocea este foarte clară. Cu cât numărul lor scade, cu atât se depreciază și calitatea convorbirilor tale. Dar ce este, mai exact, semnalul la telefon?
Telefoanele noastre reușesc să comunice între ele prin intermediul turnurilor de unde radio, care funcționează în bandă UHF (acronim care vine de la Ultra High Frequency) ce poate varia de la 700 la 2.600 megahertz. Propagarea semnalului GSM depinde, însă, de curbura pământului sau de obstacolele pe care undele le pot întâlni în calea lor. La fel de importante în această ecuație sunt și condițiile atmosferice.
Semnalul poate călători la aproximativ 70 de kilometri față de emițător. În fapt, pentru că aproape niciodată nu vorbim de un câmp deschis, ci de zone populate, unde există clădiri înalte sau forme de relief diverse, dar și pentru că furnizorii trebuie să se asigure că undele emise de un turn nu interferează cu cele transmise de un altul, semnalul GSM ajunge să se propage, efectiv, pe o distanță aproximativă de 30 de kilometri.
Cu cât ești mai departe de un turn de semnal și cu cât zona e mai aglomerată, construcțiile sunt mai numeroase, iar vremea mai proastă, cu atât semnalul telefonului tău va fi mai scăzut.
Iată ce anume ar mai putea bloca semnalul GSM:
Ploaia
Cu cât picăturile sunt mai mari și mai multe, cu atât mai mult semnalul pe telefon va fi mai slab. Ploaia, sau mai bine zis, apa poate reduce semnalul celular mai mult decât oricare alt fenomen meteorologic. Lungimile de undă de înaltă frecvență utilizate de telefoane nu se pot propaga prin apă. Pentru că apa conduce electricitatea, aceasta poate reflecta undele radio. Și vaporii de apă pot absorbi energia semnalelor radio, pe care o transformă în căldură, exact ce se întâmplă în interiorul unui cuptor cu microunde.
Ceața sau norii
4G-ul, tehnologie de care astăzi ne bucurăm cu toții, funcționează la frecvențe sub 2.000 de gigahertzi, adică chiar în spectrul în care picăturile aproape minuscule de apă, care formează ceața sau norii, nu permit semnalului să treacă.
Zăpada
Dacă vorbim de ninsori abundente, cu fulgi mari, acestea pot refracta undele radio, ceea ce îți va diminua cu mult puterea semnalului de pe telefon.
Fulgerele
Încărcarea uriașă a unui fulger poate provoca interferențe electrice și poate deteriora antenele, sursele de alimentare și alte echipamente de transmisie.
Vântul
Vântul, de sine stătător, nu interferează cu semnalele radio, însă acesta poate deteriora turnurile celulare expuse, liniile electrice și echipamentele electrice asociate acestora.
Copacii
Biomasa densă a unei păduri conține multă apă, așadar trunchiurile și frunzele copacilor pot absorbi semnalele radio. Într-o pădure de foioase, te poți bucura de semnal mai bun iarna decât vara, tocmai pentru că nu mai există frunze, iar trunchiurile copacilor se golesc de apă, în perioada lor de hibernare.
Construcțiile
Clădirile construite pe cadre metalice vor reduce sau chiar anula semnalul GSM. Tocmai de aia, atunci când urci pe scări sau cu liftul într-o clădire e foarte probabil să rămâi fără semnal la telefon.
Dacă ai rămas brusc fără semnal și nu mai poți efectua niciun apel, există două situații în care te-ai putea afla.
E posibil ca telefonul pe care l-ai folosit până acum să se fi defectat. În acest caz ai, din nou, două opțiuni. Fie mergi cu telefonul la un service ori te întorci cu el la magazinul de la care l-ai cumpărat, dacă dispozitivul este încă în garanție, fie îți cumperi unul nou. Pe Flip.ro, telefoanele second hand recondiționate au mereu prețuri tentante, așa că e aproape imposibil să nu găsești o ofertă perfectă pentru bugetul tău.
În cea de-a doua situație, e posibil să ți se fi demagnetizat cartela SIM pe care ai folosit-o până acum. Pentru a verifica dacă acesta este motivul real pentru care nu mai ai semnal la telefon, mută SIM-ul pe un alt dispozitiv. Dacă nici pe acesta nu primești semnal, deplasează-te până la cel mai important centru Orange, Vodafone, Telekom sau Digi pentru a-ți schimba cartela cu una nouă.
Dacă vrei să nu pierzi contactele pe care le aveai pe SIM-ul vechi, află cum transferi toate numerele din agenda telefonului.
Antenele de semnal pot susține un număr limitat de consumatori, deci de conexiuni simultane. Dacă vorbim de o situație excepțională, așa cum este un meci de fotbal sau un concert care a strâns câteva mii sau zeci de mii de oameni pe un stadion, semnalul se împarte între toți cei care scot telefonul să-și sune cu video apropiații sau să facă un live pe Facebook.
Același lucru se poate întâmpla și de revelion, de exemplu, când imediat după miezul nopții e foarte posibil să rămâi fără semnal. Acest lucru e cauzat tot de o suprasolicitare a rețelei prin mii, dacă nu chiar zeci de mii, de apeluri efectuate în același timp.
Toate informațiile prezentate mai sus ar fi inutile pentru tine, dacă nu am veni și cu câteva soluții la problema lipsei semnalului de pe telefon, nu-i așa? Până la urmă, un telefon fără semnal își pierde principala sa funcție, însă iată cum poți „păcăli” situația și cum recăpăta semnalul la telefon.
Dă un restart telefonului
Repornirea dispozitivului va reseta toate procesele care ar putea interfera cu performanțele optime ale telefonului. Același efect l-ar putea avea și dacă pui smartphone-ul pe modul avion, pentru câteva secunde.
Îndepărtează-i husa
Cu cât sunt mai groase sau mai dure, cu atât husele de telefon pot obstrucționa mai mult semnalul GSM. Dacă ai vrut să-ți asiguri telefonul împotriva aterizărilor forțate cu ajutorul unei huse groase, dar ai rămas fără semnal, vezi dacă nu cumva tocmai aici e problema.
Schimbă poziția
Dacă ești într-o clădire, apropie-te mai mult de un geam. Iar dacă ești acasă, pur și simplu schimbă poziția sau mută-te într-un alt loc, unde semnalul poate va ajunge mai bine la telefonul tău. Reține că până și corpurile noastre pot interfera cu undele de semnal, așa că găsește un alt spațiu în care să-ți continui în liniște conversația începută.
Alege manual o rețea
Acest sfat se va aplica de minune și atunci când vei rămâne fără semnal, dar și atunci când vei călători în străinătate și vei întâmpina probleme la conectarea la o rețea compatibilă cu roamingul tău. Caută în Settings -> Mobile Networks sau Network Operators și alege din lista care se va afișa rețeaua cu cel mai bun semnal sau pe cea pe care o preferi. Dacă e nevoie, dă un restart telefonului.
Nu uita că o cauză des întâlnită a pierderii semnalului GSM este mai simplu de rezolvat decât ai crede, problema fiind cauzată de defectarea cartelei SIM pe care o folosești pe telefon. Reînnoirea acesteia te va scuti de stres și nervi consumați în căutarea liniuțelor de semnal pe telefon.
Am păstrat pentru finalul acestui articol probabil cea mai importantă întrebare pe care orice posesor de telefon ar putea să o aibă - pot suna la 112 dacă nu am semnal?. Iată ce informații apar pe siteul celor de la Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS):
„Dacă nu aveţi semnal în reţeaua proprie, apelul dumneavoastră va fi transmis către Sistemul 112 de un alt operator de telefonie care are acoperire în zonă. În aceste situaţii, operatorul de telefonie nu va transmite către sistemul de urgență numărul de telefon al apelantului.
Operatorul 112 va solicita numărul dumneavoastră de telefon sau un alt număr la care puteţi fi contactat, pentru a putea să vă reapeleze, dacă apelul se întrerupe sau dacă este nevoie de repere suplimentare când echipajul ajunge în zona incidentului.
În situația în care niciun operator de telefonie mobilă nu are acoperire în zona în care vă aflați, nu veți putea apela serviciul de urgență decât în anumite condiții, când există o rețea wireless în zonă la care vă puteți conecta, aveți un telefon compatibil cu tehnologia VoLTE, este activată funcția de apelare peste Wi-Fi din meniul telefonului și rețeaua în care este înregistrat SIM-ul din telefonul dumneavoastră oferă acest serviciu.
Este important de știut că, pentru localizarea acestui tip de apel, operatorul de telefonie mobilă va transmite către sistemul de urgență poziția ultimei celule de telefonie mobilă în care s-a înregistrat telefonul.”
Dacă informațiile primite în acest material te-au ajutat să înțelegi de ce nu ai semnal la telefon, de ce se pierde semnalul GSM și ce poți face pentru a avea din nou acces la el, lasă-ne o inimioară, mai jos. 💚
Tatiana Visan
Nu am semnal la telefon cu procedezi
Opra Mihail
Nu avem semnal la telefon digi.Caldura o fi de vina.
Melniciuc Mihai
Mi-a dispărut semnal deodată
Victor Vladu
Multumim pt informatii