Varianta 14.7.1 de la iOS a fost disponibilă începând cu luna iulie, iar mulți dintre cei care au făcut upgrade-ul s-au plâns în ultima vreme de probleme cu semnalul.
Dacă și tu folosești un telefon Apple și ai observat că acesta pierde conexiunea la rețea, cel mai probabil de vină pentru acest inconvenient este chiar upgrade-ul de software. Forumurile Apple s-au aglomerat de raportări ale acestei probleme, așa că află de mai jos ce poți face pentru a remedia situația în care te afli, deci pentru a redobândi un semnal bun la telefon.
Principalul lucru pe care îl poți încerca este să efectuezi o actualizare a setărilor operatorului. Ce înseamnă asta?
Intră la Settings (Setări) și apasă pe General. Alege de acolo About (Despre) și vezi dacă există vreo actualizare disponibilă, pe care să o faci manual. Dacă nu apare niciuna, poți încerca să resetezi setările de rețea.
Pentru a face acest lucru, trebuie să intri din nou la Settings (Setări), să apeși pe General, ca mai apoi să alegi Reset (Resetare). Apasă pe Reset Network Settings (Resetare setări rețea).
Ce e important să reții este faptul că, odată ce ai făcut această setare, telefonul tău va uita toate parolele de Wi-Fi, așa că vei fi nevoit să le introduci din nou.
Dacă această metodă nu rezolvă problema cu lipsa semnalului pe iPhone-ul tău, e posibil să fii nevoit să aștepți până când Apple va lansa o nouă actualizare de software, adică până la iOS 14.8, despre care se zvonește că e pe cale să fie lansat în curând.
Nici până la iOS 15 nu vei mai avea mult de așteptat, pentru că noua versiune de soft este așteptată să fie lansată odată cu iPhone 13, la finalul lunii septembrie.