iPhone 14: Apple schimbă camerele selfie de pe viitoarele telefoane

iPhone 14: Apple schimbă camerele selfie de pe viitoarele telefoane

Publicat de Fadia Hirtan
pe 20.04.2022

Telefoanele Apple n-au mai primit actualizări semnificative de la lansarea seriei iPhone 11 în ceea ce privește camera selfie. Modelele, apărute pe piață la sfârșitul lui 2019, vin echipate cu o cameră frontală cu 12MP și o diafragmă f/2.2

Gama iPhone 12, care i-a urmat, are aceleași caracteristici, atunci când vorbim de camera montată pe fața telefonului. Nici iPhone 13 n-a avut parte de îmbunătățiri din acest punct de vedere. Se pare, însă, că iPhone 14 va pune capăt acestui „trend”. Conform celor mai noi zvonuri, viitoarele modele de la Apple, pe care ar trebui să le vedem lansate în toamna acestui an, vor veni cu un upgrade important în ceea ce privește camera selfie.

Ming-Chi Kuo, unul dintre cei mai cunoscuți leakeri din lume, a publicat recent pe contul său de Twitter informația conform căreia seria iPhone 14 va avea camere frontale cu autofocus. Kuo mai prezice faptul că viitoarele telefoane Apple vor avea obiective cu o diafragmă f/1.9, ceea ce se poate „traduce” prin faptul că viitoarele camere vor permite luminii să pătrundă mai bine în obiective. Asta înseamnă poze mai clare, chiar și într-o lumină scăzută sau noaptea.

Astfel, putem spune că iPhone 14 ar trebui să fie capabil să focalizeze mai clar obiectele sau persoanele aflate în fața camerei sale selfie. În plus, Apple ar putea folosi noile camere pentru a-ți oferi poze de tip portret, adică cele cu fundal blurat, mai clare decât o face deja. 

În plus, se așteaptă ca iPhone 14 să aibă și o cameră principală de 48MP

Distribuie:

twitter
facebook
linkedin

Comentarii

Maria Kozak

Maria Kozak

👍

Angela Diac

Angela Diac

😘😘😘

Angela Diac

Angela Diac

Adi dori sa vad mai multe produse

Primesti cele mai fresh stiri, oferte si update-uri!