Nu mai e niciun secret faptul că platformele de social media, așa cum sunt Facebook, Instagram sau TikTok, joacă un rol important în viața multora dintre noi. Însă, în timp ce am ajuns să ne petrecem ore întregi dând scroll printre postările altora, nu conștientizăm ce impact poate avea acest obicei asupra psihicului nostru.
Săptămâna trecută, Frances Haugen, fostă angajată a Facebook, a depus mărturie în fața Congresului American despre cercetările interne care au arătat că Instagram poate avea un efect negativ asupra sănătății mintale a tinerilor.
În replică, Nick Clegg, vicepreședintele departamentului de Afaceri Internaționale al Facebook, a anunțat recent la CNN că Instagram va introduce noi măsuri pentru a-i încuraja pe utilizatori să ia o pauză de la platformă.
Un purtător de cuvânt al Facebook a declarat pentru The Verge că funcțiile „nu sunt încă testate, dar asta se va întâmpla curând”.
Facebook, sub umbrela căruia se află și Instagram, a fost criticat intens în ultimele câteva săptămâni, în urma unor rapoarte publicate de Wall Street Journal care se bazau pe documente interne furnizate de Haugen.
Fostul manager de produs al Facebook a depus mărturie în fața Congresului marți, într-o audiere axată pe cercetările interne ale companiei. Acestea au arătat că Instagram poate fi „toxic”, în special pentru adolescente, care au astăzi o idee deformată asupra felului în care ar trebui să arate. Concret, platforma scoate la înaintare postări care promovează slăbitul în exces.
Mai mult, Haugen a spus că postările care instigă la ură sunt „împinse” în față în news feed, iar știrile false care apar pe Facebook nu sunt șterse, deși primesc report, tocmai pentru că acestea incită cel mai mult la discuții și păstrează utilizatorii pe platformă cât mai mult timp. Iată declarația ei:
CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, a contrazis declarațiile lui Haugen, spunând că este ilogic pentru o companie care se bazează pe publicitate să „împingă” în față conținutul care îi înfurie pe oameni, tocmai pentru a face profit.
Lunea trecută, Facebook, Instagram, WhatsApp și Messenger au picat pentru mai bine de șase ore în toată lumea, iar vineri situația s-a repetat, însă pe o durată mai scurtă. În urma absenței acestor aplicații, Mark Zuckerberg a pierdut 7 miliarde de dolari, dar și locul cinci din topul celor mai bogați oameni ai lumii.