Elon Musk a cumpărat Twitter pentru 44 de miliarde de dolari. Află ce planuri are cu platforma!

Elon Musk a cumpărat Twitter pentru 44 de miliarde de dolari. Află ce planuri are cu platforma!

Publicat de Fadia Hirtan
pe 26.04.2022

Consiliul Twitter a acceptat de curând, în mod oficial, oferta făcută de Elon Musk, omul de afaceri care deține și Tesla, pentru suma colosală de 44 de miliarde de dolari. 38% dintre acțiunile companiei urmează să treacă în administrarea acestuia, după ce, la începutul lunii aprilie, Musk plătea pentru 9% din acțiunile platformei de socializare. 

Decizia celui mai bogat om de pe planetă a dus la creșterea bruscă a acțiunilor Twitter cu peste 3.5%

„Libertatea de exprimare este piatra de temelie a unei democrații funcționale, iar Twitter este piața digitală a orașului unde sunt dezbătute chestiuni vitale pentru viitorul umanității”, a transmis Elon Musk într-o postare pe pagina sa de Twitter

La finalul lunii trecute, Elon Musk era foarte hotărât să-și deschidă propria rețea de socializare, plictisit de regulile platformelor care, spunea el, contravin cu regulile democrației, limitând libertatea de exprimare a utilizatorilor. Probabil că ambiția lui și-a schimbat între timp orientarea, din moment ce a decis să investească atât de mulți bani pentru a deveni acționar majoritar al Twitterului. Tranzacția făcută de omul de afaceri este una dintre cele mai mari de acest fel din istorie. 

Elon Musk și-a propus să facă Twitter-ul „mai bun ca niciodată, adăugând funcții noi, îmbunătățind algoritmul pentru a crește încrederea utilizatorilor, eliminând spamul și validând fiecare cont personal în parte”. 

CEO-ul Tesla era urmărit de aproape 80 de milioane de persoane. Astăzi, contul său numără peste 85 de milioane de urmăritori.


Tu ai cont de Twitter? Și, dacă nu, te-ai gândi să-ți faci unul?

Distribuie:

twitter
facebook
linkedin

Primesti cele mai fresh stiri, oferte si update-uri!