Știai că nu e nevoie să salvezi în telefon numerele cărora vrei să le trimiți un mesaj pe WhatsApp?
Să presupunem că administrezi un magazin online și vrei să păstrezi constant legătura cu clienții tăi pe WhatsApp, dar de fiecare dată te lovești de aceeași situație. Mai întâi, salvezi numerele acestora în telefon, ca mai apoi să aștepți câteva minute până când WhatsApp-ul binevoiește să actualizeze lista de contacte și abia după aceea poți trimite mesaje într-un chat privat.
Uneori, toată situația asta poate deveni frustrantă, mai ales pentru cineva care nu are prea mult timp de pierdut. În plus, nu e nevoie ca agenda telefonului tău să se aglomereze cu contacte cu care nu ai avut de-a face decât o dată, poate de maximum două ori în viața ta, pentru că WhatsApp permite trimiterea mesajelor și către numere de telefon pe care nu le ai salvate în telefon.
Cum faci asta? E foarte simplu:
Cu ajutorul unui browser
Indiferent dacă ai sau nu instalată aplicația WhatsApp pe telefon, deschide browserul preferat (care ar putea fi Safari pentru telefoanele Apple, Chrome sau Firefox pentru Samsung sau Huawei) și tastează wa.me/număr-de-telefon.
Desigur, pentru a putea trimite mesaje unei persoane al cărei număr nu e salvat în agenda telefonului, e nevoie să înlocuiești partea număr-de-telefon cu, te-ai prins, numărul complet cu care vrei să iei legătura, cu tot cu prefix.
Să presupunem că vrei să trimiți un mesaj pe WhatsApp numărului 0720.00.00.00. În acest caz, ar trebui să accesezi wa.me/40720000000. Se va deschide o pagină nouă, care va arăta așa:
Apasă pe butonul Continue to chat, iar WhatsApp îți va deschide un chat privat cu persoana cu care vrei să iei legătura. Dacă nu ai instalată aplicația în telefon, tot atunci ți se va oferi ocazia de a o downloada.
Cu ajutorul altei aplicații
Dacă metoda de mai sus ți se pare la fel de consumatoare de timp ca atunci când ai fi nevoit să salvezi numărul persoanei căreia vrei să îi scrii un mesaj pe WhatsApp, poate te va încânta a doua variantă pe care o ai la dispoziție.
Click to Chat este una dintre aplicațiile care îți va permite să trimiți mesaje contactelor care nu sunt salvate în telefonul tău. Click to Chat va ocupa doar 113 KB din memoria smartphone-ului tău și nu conține reclame sau condiții delicate de utilizare, cum ar putea fi share-uirea întregii liste de contacte, cum se întâmplă la alte aplicații.
Odată instalată, Click to Chat îți va cere să introduci numărul căruia vrei să îi trimiți un mesaj pe WhatsApp, ca mai apoi să te trimită într-un chat privat cu acesta.
E simplu să iei legătura pe WhatsApp cu persoane ale căror numere de telefon nu vrei să fie salvate în memoria telefonului tău!
Iar dacă vrei să scapi de conversații inutile sau negocieri incomode atunci când vinzi un telefon pe care nu-l mai folosești, alege Flip.ro, platforma care te scutește de timp pierdut cu drumuri sau întâlniri cu persoane necunoscute.
La noi, afli în câteva secunde cât ar valora vechiul tău telefon, ba chiar îți vom oferi două variante, dintre care o poți alege pe cea care îți convine mai mult:
- poți primi mai mulți bani dacă alegi vânzarea normală, care îți garantează plata imediat ce telefonul este cumpărat din magazinul Flip (care durează, în medie, 10 zile). Dacă totuși telefonul nu se vinde în acest interval (deși sunt foarte puține cazurile), noi îți garantăm oricum plata în 30 de zile - deci poți sta liniștit că vânzarea se va finaliza cu succes!
- poți opta pentru vânzarea rapidă, ceea ce înseamnă că vei primi banii imediat după ce specialiștii noștri vor finaliza verificările telefonului pe care ni l-ai trimis (1-2 zile). În cazul în care smartphone-ul are nevoie de reparații, banii vor ajunge la tine după finalizarea acestora (care mai adaugă 1-3 zile la procesul de vânzare, depinzând de cât de complexă este reparația necesară).