Apple renunță pentru totdeauna la Touch ID în favoarea funcției Face ID

Apple renunță pentru totdeauna la Touch ID în favoarea funcției Face ID

Publicat de Fadia Hirtan
pe 15.02.2022

Deși zvonurile apărute înainte de lansarea seriei iPhone 13 anunțau revenirea funcției Touch ID pe cele mai noi telefoane Apple, compania americană nu pare să se mai întoarcă vreodată la această metodă de deblocare a smartphone-urilor.

Update-ul la iOS 15.4, sistem de operare aflat încă în faza de testare, pe care urmează să-l vedem lansat în câteva săptămâni, ne-ar putea arăta că Apple și-a perfecționat funcția Face ID. Asta înseamnă că întoarcerea sau integrarea funcției Touch ID pe vreunul dintre modelele viitoare este departe de planurile companiei americane. 

Când a apărut funcția Touch ID și de ce Apple a renunțat la ea?

La momentul lansării sale, adică la finalul anului 2013, iPhone 5S era primul telefon Apple care avea funcția Touch ID (senzor de amprentă), la vremea aceea, o adevărată revelație în domeniul tehnologiei. 

Chiar dacă Pantech GI100, un telefon lansat în 2004, a fost primul din lume care avea un senzor de amprentă, iar Toshiba a folosit această tehnologie pe unul dintre modelele sale din 2007, iPhone 5S, lansat în 2013, a fost cel mai popular telefon cu deblocare prin amprentă, pe care a denumit-o Touch ID. Funcția a ajuns mult mai târziu și pe telefoanele Samsung, care au perfecționat-o în timp, ajungând să se laude cu o viteză ultrasonică de răspuns al senzorului de amprentă pe modelele Galaxy S10 și S10 Plus

În comparație cu celelalte metode de deblocare a unui telefon disponibile la momentul respectiv, adică PIN-ul, parola sau modelul în ecran, Touch ID-ul reprezenta o variantă mult sigură, mai rapidă și mai ușor de folosit. 

Însă Apple s-a descotorosit rapid de aceasta, pentru că, la doar patru ani, făcea loc Face ID-ului. iPhone X, telefon care se lansa în 2017, avea disponibilă doar metoda de deblocare biometrică ce scana conturul feței. Din nou, saltul către o funcție mai avansată, cum este Face ID-ul, oferea și mai multă securitate și rapiditate în deblocarea telefonului. 

Motivul real pentru care Apple a renunțat la Touch ID este acela că, la momentul respectiv, nu a reușit să integreze senzorul de citire a amprentei sub ecran. Urmărind trendul mondial de a lărgi display-ul cât mai mult, respectiv de a micșora cât se poate rama telefonului, și vrând să păstreze proporțiile smartphone-urilor cu care fanii Apple erau deja obișnuiți, compania americană a realizat că nu a păstrat și loc pentru integrarea Touch ID

Particularitățile funcției Face ID

Face ID-ul, așa cum numesc cei de la Apple funcția de citire a feței pentru deblocarea telefonului, a devenit din ce în ce mai bun, pe măsură ce sistemul de operare al telefoanelor s-a actualizat de la începutul pandemiei și până astăzi.

Concret, funcția a „învățat” să te identifice chiar și atunci când porți mască. Secretul stă în faptul că Face ID recunoaște astăzi, prin sistemul TrueDepth, particularitățile ochilor tăi. Mai exact, forma ochilor și detaliile acestora reprezintă „cheia” prin care îți poți debloca rapid telefonul, chiar și atunci când îți protejezi gura și nasul cu o mască. 

Totuși, ne-ar plăcea să știm, ai vrea să ai la dispoziție și posibilitatea de deblocare a telefonului cu amprentă pe iPhone sau îți este suficientă funcția Face ID

Lasă-ne mai jos un comentariu! 🙂

Distribuie:

twitter
facebook
linkedin

Comentarii

daniel nicolae badea

daniel nicolae badea

Bună ziua, referitor la funcția de deblocare a telefonului: încă nu posed un dispozitiv cu funcția face ID, dar pot spune ca touch ID este mai ușor de folosit (luând telefonul cu mâna, nu cu fața), dar spun asta fiindcă încă nu folosesc funcția.

Primesti cele mai fresh stiri, oferte si update-uri!