Clubhouse a devenit, de aseară, disponibil și pentru telefoanele Android din România. Aplicația care, la început, putea fi descărcată doar pe telefoanele Apple, a debutat la începutul lunii mai în faza beta în Play Store-ul din America.
Ușor-ușor, rețeaua de socializare a ajuns și în celelalte țări, având ca prioritate statele vorbitoare de limba engleză.
Clubhouse este o aplicație audio și funcționează prin intermediul unor camere (rooms) în care pot intra cei pasionați de un anumit subiect. Practic, fiecare cameră are cel puțin câte un moderator, pe care îl vei putea vedea în partea de sus a ecranului, ca și cum ar fi pe o scenă și ar ține un discurs. Și oaspeții pot lua cuvântul, ridicând mâna atunci când vor să intervină, la fel cum se întâmplă și pe Zoom.
Dacă vrei să descarci Clubhouse pe telefonul tău, poți face asta de aici.