Grija se învață acasă, indiferent de generație. Ajută-ți părinții să se protejeze de fraude online

Grija se învață acasă, indiferent de generație. Ajută-ți părinții să se protejeze de fraude online

Publicat de Iulia Nicolaie
pe 20.12.2023

Atunci când suntem mici, părinții sunt cei care ne poartă de grijă și ne feresc de pericole. Învățăm încă de la o vârstă fragedă să nu avem încredere în străini, să ne asigurăm de două ori înainte să trecem strada și să nu dăm informații importante despre noi nimănui.

Grija se învață acasă, în familie. O purtăm cu noi de-a lungul vieții, ca pe o pătură moale și călduroasă. Vine o vreme însă, când e nevoie să ne dezvelim de ea și să o dăm înapoi oamenilor care ne-au protejat atât timp. Părinții noștri au devenit din ce în ce mai fragili în fața tehnologiei și au nevoie de toată atenția noastră.

Pe măsură ce trece timpul, devine responsabilitatea noastră să-i apărăm de pericolele care zac în spatele unui simplu scroll sau a unui apel scurt, de câteva minute. E nevoie doar să le înțelegem vulnerabilitățile și să-i ajutăm să se apere singuri. Cu grijă.

Ca parte a unui nou experiment al campaniei Generații Flip, am invitat 4 părinți și copiii lor la o discuție ca să aflăm cum au loc capcanele din mediul online în viața părinților.

După un plan bine pus la punct, în care părinții au fost filmați cu camera ascunsă, reacțiile lor vorbesc de la sine.

Și pentru a-i proteja de înșelătorii, trebuie ca mai întâi să le cunoască. De la așa-zise apeluri telefonice din partea agențiilor guvernamentale, până la e-mailuri care anunță câștiguri fabuloase, multe capcane zac în spatele micului ecran de telefon. Tot ce avem de făcut este să ne așezăm în tihnă la vorbă și să discutăm deschis despre exemple de astfel de înșelătorii, dar și să-i sfătuim că nu sunt singuri. Îndrumă-i să întrebe de fiecare dată când au îndoieli, fără rușine. Mai jos detaliem câteva metode simple de protecție, menite să-ți ajute părinții să ducă o existență digitală curată și lipsită de pericole.

Verificare persoană de contact

O modalitate simplă de a ne feri părinții de fraude este verificarea persoanei sau a entității care i-a contactat. Un simplu apel la numărul oficial de telefon sau o întrebare adresată departamentului respectiv poate face o mare diferență. Și nu îți face griji, companiile apreciază de fiecare dată abordarea precaută și verificarea suplimentară. În plus, puteți feri și alți clienți de eventuale înșelătorii.

Training în tehnologie

Știm că mediul online poate fi extrem de intimidant pentru persoanele mai în vârstă, dar cu informațiile potrivite, poți contracara aproape orice risc. Ajută-i prin sesiuni practice de identificare a e-mailurilor de phishing, recunoaștere a mesajelor suspecte și gestionare a setărilor de confidențialitate pe dispozitivele pe care le folosesc.

Primesti cele mai fresh stiri, oferte si update-uri!

Screening apeluri

Un sistem performant de identificare a apelantului, instalat pe smartphone, poate oferi informații relevante despre persoana sau compania care a sunat. De cele mai multe ori, scammerii se ascund în spatele unor numere necunoscute, iar filtrarea apelurilor reprezintă o unealtă de mare ajutor.

Raportare rapidă

Pentru situația în care părinții tăi au oferit deja date personale delicate sau informații bancare sensibile, învață-i să raporteze rapid frauda la care au fost supuși la autoritățile competente. Dacă acționează rapid, daunele sunt reduse, iar șansele de a prinde vinovații cresc.

Identificarea semnelor unei fraude online

Dincolo de metodele simple de prevenție, trebuie să știi că hackerii au scăpări care, odată identificate, ne pot ajuta părinții să se protejeze cu mai mare ușurință. Iată-le pe cele mai frecvente:

  • adresare urgentă sau amenințătoare - Tonalitatea mesajului trimis este esențială pentru a identifica o fraudă. Dacă are caracter urgent sau alarmant, raportează fără emoții.
  • text cu erori gramaticale - Cei mai mulți dintre hackeri provin din alte țări, iar traducerea mesajului în limba română este deseori deficitară.
  • logo pixelat sau vechi - Acordă atenție detaliilor mici precum logo-ul, pentru că acesta este un amănunt pe care mulți scammeri omit să-l preia ca atare.
  • adresă de e-mail dubioasă - Este important să acorzi mare atenție domeniului de pe care este trimis e-mail-ul, iar dacă website-ul doar seamănă cu cel original sau este o simplă înșiruire de caractere, concluzia este destul de clară.
  • atașamente sau linkuri nesolicitate - Scammerii pun linkuri în mesaje sau atașează diverse fișiere, fără ca acestea să fie cerute inițial. Nu le deschide până nu te asiguri că sursa de expediere este oficială
  • solicitări de date personale - Dacă îți este cerută parola contului bancar, adresa de acasă sau alte informații sensibile, privește mesajul cu foarte mult scepticism.
  • lipsa persoanelor de contact - Dacă expeditorul nu oferă informații clare despre modalitatea în care poate fi contactat, cel mai probabil te confrunți cu un scam.
  • mesaje atipice de la prieteni - Dacă tonalitatea textului trimis de amicii tăi ți se pare artificială, cel mai probabil așa este. Verifică suplimentar identitatea expeditorului.

Dincolo de sfaturile din acest material, legăturile de familie sunt cea mai puternică armă împotriva scammerilor. O familie care îți stă alături și o comunitate puternică de la care să primești sfaturi prețioase pot face diferența. Grija e mai mult decât un cuvânt. Grija e iubire. Prin gijă ne protejăm unii pe alții, indiferent de generație.

Distribuie:

twitter
facebook
linkedin

Primesti cele mai fresh stiri, oferte si update-uri!